Pentru Adrian Paunescu, nu stapinul efemer e important, ci locul sau din spate, rolul de sfetnic si responsabil cu imaginea. Gindind astfel, el nu tradeaza niciodata. "Credinta", "convingerea", "Patria" sint acele perdele care ii apara totdeauna constiinta, caci ar fi tare greu sa traiesti avind constiinta abjectiei si ticalosiei. Dupa o viata traita in indestulare si extravagante, cu succese literare uimitoare si inepuizabile bucurii, Francis Scott Fitzgerald (1896-1940) are parte de un sfirsit rapid si tragic. Criza interbelica americana il atinge si pe el. Apoi Zelda, femeia vietii sale, o evreica bogata si zurlie, modelul personajelor lui feminine din Blindetea noptiisau din Marele Gatsby, este internata intr-un ospiciu - e schizofrenica. Imbatrinit inainte de vreme si bolnav, Fitzgerald coboara pentru prima data in infern. Trecutul il ajunge din urma si ii pune pe tipsie toate rautatile gratuite, toate pacatele, turpitudinile, prostiile savirsite de-a lungul vietii. Il apasa prezentul: cu infringerile sale, cu josniciile ascunse lumii, cu lasitatile, ocaziile iremediabil pierdute. Pe de alta parte, viitorul il angoaseaza la fel de mult. Se intreaba: ce e moartea? exista transmigratiunea? cine sint eu? ce-s literatura, arta? Si nu gaseste nici o mingiiere, esecul e total. Ceea ce a scris in aceasta perioada (articole, schite autobiografice, note, aforisme) a aparut postum intr-un volum intitulat Crack-up - povestirea esecului sau existential. Pentru Emil Cioran, romanele de faima mondiala ale lui Fitzgerald erau apa de ploaie. Doar volumului Crack-up ii afla calitatea de marturie rascolitoare despre om in genere. Aici Fitzgerald nu mai este interesat de "farmecul vietii", cum zice si un personaj de pe la noi, ci a iesit din ingraditura minciunii literaturii, - spune Cioran - a evadat din somnul in care haladuiesc indeobste literatii si oamenii in general. Ba mai