Staff-ul tehnic, împreună cu echipa şi conducerea clubului CFR, vor sărbători în această seară, în clubul „Obsession“ câştigarea Supercupei. Abunţul a fost făcut chiar de preşedintele clubului, Iuliu Mureşan
Clujenii mai au un motiv în plus de sărbătoare, după ce anul acesta nimeni nu le-a stat în cale în realizarea obiectivelor. CFR a demonstrat o adevărată mentalitate de învingătoare şi a acaparat toate cele trei trofee puse în joc pentru acest sezon: campionat, cupă şi supercupă. De fiecare dată când a pus mâna pe un trofeu, întregul club vişiniu a sărbătorit la discotecă performanţa.
Jucătorii au avut liber la băutură şi distracţie, iar de fiecare dată antrenorul Andrea Mandorlini a rămas cu jucătorii până spre final. La fel se va întâmpla şi în această seară, când „ceferiştii" vor fi gazda aceluiaşi Obsession, clubul la care practic majoritatea jucătorilor sunt abonaţi.
„Mâine seară, mergem cu toţii la discotecă, să sărbătorim. Nouă aşa ne place, să ne comportăm precum o familie şi să fim împreună de fiecare dată. Nu facem ca alţii, nu le interzicem jucătorilor să iasă şi apoi să-i spionăm, din contră, mergem şi noi cu ei", a spus preşedintele Mureşan, aseară, după meciul câştigat de echipa sa împotriva Unirii Urziceni.