Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caută soluții pentru repararea computerului tomograf de la Spitalul Județean

Publicat in Adevarul, luni 19 iulie 2010 ·

Computerul tomograf de la Spitalul Clinic Județean din Oradea va fi reparat cu ajutorul Ministerului Sănătății și a Consiliului Județean Bihor, a anunțat conducerea unității medicale. Până atunci, bolnavii care au nevoie de investigații CT sunt nevoiți să apeleze la serviciile medicale de la Clinica Maria.

Potrivit managerului spitalului, Carmen Pantiș, costurile pentru repararea tomografului depășesc suma de 50.000 de euro. „Una din prioritățile noastre este înlocuirea tubului CT. Ministerului Sănătății a promis că ne va aloca banii necesari, iar Consiliul Județean Bihor va contribui și el 5% din sumă", a precizat Carmen Pantiș.

CT donat

Computerul tomograf a fost adus din Insula Man în luna februarie a acestui an şi are o vechime de cinci ani. În anul 2005, când a fost cumpărat, aparatul a costat 800.000 de lire sterline. Spitalul Clinic Judeţean din Oradea avea în dotare un computer tomograf vechi din anul 1991, achiziţionat de Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea, însă din cauză că era vechi se defecta frecvent.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Giurgiu care urma să păzească o secție de votare, găsit împușcat în cap, în mașină

HotNews acum 37 minute
Un poliţist de frontieră, în vârstă de 22 de ani, a fost dus la spital inconştient, după ce a fost găsit împuşcat în cap, duminică dimineață, în mașina persoanală, în localitatea Frăţeşti din judeţul Giurgiu, informează Inspectoratul Teritorial al P

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Ora 11 - peste 1.700.000 de români şi-au exprimat votul la urnele din ţară şi din străinătate

Mediafax acum 28 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 33 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Drone neidentificate, reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Luăm în serios ameninţările”

HotNews acum 51 minute
„Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au transmis forţele aeriene americane (USAF) care au declarat că nu este clar dacă dronele ar trebui considerate ostile, potrivit The Guardian. Dronele

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°