Romanul "Vinovat de iubire" semnat de Adrian Păunescu, o carte de colecţie dăruită cititorilor "după 20 de ani". Un sanatoriu în munţi şi doi bărbaţi care poartă acelaşi nume, Andrei Ionescu, şi care împărtăşesc un destin comun. Despre povestea acestui volum, scris în anul care a urmat Revoluţiei din decembrie 1989, despre trădare, nerecunoştinţă şi, mai ales, despre iubire am stat de vorbă cu scriitorul Adrian Păunescu.
● Jurnalul Naţional: Ce înseamnă pentru dumneavoastră publicarea acestui roman, acum, la 20 de ani de la momentul când l-aţi scris?
● Adrian Păunescu: Înseamnă, pe de o parte, înfrângerea unei anumite comodităţi, şi anume puterea de a trece la ultima redactare, de a-l pregăti pentru tipar, or, asta nu s-a putut întâmpla în aceşti 20 de ani, pentru că, din păcate, nici n-am considerat că literatura este o prioritate. Am considerat că e o acţiune asupra căreia putem reveni mai târziu, şi uite că aşa şi e... Dar, pe de altă parte, înseamnă şi crearea unei situaţii foarte speciale, prin dialogurile mele permanente şi fructuoase, foarte fructuoase, în această parte a vieţii, cu un tânăr confrate al meu, care s-a arătat, în toate situaţiile complicate de viaţă prin care am trecut, şi lucid, şi curajos, şi generos: Marius Tucă. De la nişte discuţii cu el, acum o lună şi ceva, am pornit ultima redactare a acestui roman. Noi am mai avut planuri împreună, dar nu le putem acoperi pe toate din punct de vedere material. Dar uite că ne-am învrednicit după această discuţie, extrem de sensibilă pentru mine fiindcă eu sunt totuşi un impresionist, pot pleca până la Polul Nord dacă descopăr un ţurţure local credibil... Şi, iată, cartea există şi, cred eu, dă o notă foarte originală şi clară momentului de luciditate la care ar trebui să ne dedăm acum, la 20 de ani de când cartea mi-a fost comandată. Comandată suav, de un alt om de cultură, de un înalt
