Ieşeanul Ilie Borcoi e singurul meşter vechi din judeţ. La 72 de ani, nu are concurenţă
Guvernul Boc i-a băgat în sperieţi până şi pe meşteşugarii inocenţi. Maeştri ai lucrului bine făcut, hrănindu-se din pensii mizere, se feresc de publicitate. Dacă aşa, prin mediatizare, îl "găbjeşte" Garda Financiară? Dacă vine "perceptorul" de mai bagă o taxă? "Dacă mă amendează că din greşeală n-am plătit «nu'ş ce impozit?»", "Dacă mă bagă la închisoare c-am găsit un cui pe stradă sau o potcoavă şi n-am înregistrat-o la Fisc?" Asta a fost reacţia atunci când am stat de vorbă cu profesionişti ai branşei, dar asta până să ajung la cel mai cunoscut. La împăratul potcoavei, părintele scoabei şi al caielei, ultimul potcovar al Iaşiului: Ilie Borcoi. Peste şapte decenii de viaţă, din care şase în atelierul de fierărie.
Înalţă mari focuri şi zămisleşte comori. Cântă din foale, acompaniat de sunetul ciocanelor. Alteori îi plânge sufletul, dar e mângâiat de "tropotul" potcoavelor. Ilie Borcoi (72 de ani) a cântat în tinereţe la vioară şi acordeon, dar a fost o viaţă potcovar. Şi acum mânuieşte foalele fierăriei ca pe cele ale acordeonului. Ciocanul greu de 10 kilograme e dirijat cu meşteşug pe nicovală ca arcuşul vioarei. Sunetul cântecului e unul înnăscut la un fecior de ţigan. Bate din ciocan pe ritmurile lui Barbu Lăutarul şi-ţi meştereşte în galopul potcoavelor chiar şi o fugă de Bach; dacă nu, o improvizaţie, un "trap" popular "à la Ilie Borcoi". Meseria lui de potcovar, de fierar iscusit, este una pe care, dacă nu o cântă, o face pur şi simplu cu ochii închişi.
E povestea ultimului meşter în fier al Iaşiului, omul căutat din Dorohoi până-n Constanţa de gospodarii aflaţi în trecere. În urbe nu mai e nimeni cu experienţa lui. Periferia oraşului ştie drumul către meşterul Borcoi. E atât de apreciat, încât are şi maşină la scară. Cei c
