Fiecare persoană va avea un card naţional de sănătate până în 2012, cu peste patru ani întârziere, iar documentul va conţine toate informaţiile privind calitatea de asigurat, dar şi date medicale precum grupa de sânge sau predispoziţia la alergii, potrivit Mediafax.
"Cardul naţional va conţine pe lângă numele şi prenumele asiguratului un număr de identificare, altul decât codul numeric personal. În plus, cardul va avea cip pe care vor fi trecute şi alte date medicale cum ar fi grupa de sânge, dacă respectiva persoană este alergică, sau dacă ia medicamente anticoagulante", a spus directorul CNAS, Dorin Ionescu.
Posesorul cardului trebuie să prezinte actul la doctor, la spital sau la farmacie iar toate serviciile medicale vor fi înregistrate în sistemul informatic al casei de asigurari.
Licitaţia propriu-zisă, pentru implementarea sistemului, începe în toamnă. Datele personale vor fi luate de la evidenţa populaţiei, iar cele medicale de la doctori. Românii îşi vor lua cardul medical de la casele de asigurări, posibil contra unei sume modice. Distribuirea cardurilor ar putea dura între 12 şi 18 luni.
Identificarea pacientului se va face pe baza amprentei digitale, iar pe card va exista un dispozitiv, urmând ca pacientul să se autentifice cu amprenta. Dacă asiguratul este reticent, atunci va putea folosi şi un cod PIN.
Pentru început va fi realizată fişa electronică a pacientului. Implementarea cadrului naţional va fi încheiată în toamna lui 2011.
Ministrul Sănătăţii anunţa şi el în ianuarie 2010 că, până în anul 2012, vor intra în circulaţie aceste carduri şi că până atunci speră să se găsească o soluţie şi pentru persoanele care nu sunt asigurate.
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică, până în 29 ianuarie 2010, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul