Tehnicianul Ionuţ Badea a declarat că va lucra la echipa Pandurii cu acelaşi staf tehnic pe care l-a avut la Internaţional Curtea de Argeş, lăsând să se înţeleagă că nu i-a în calcul o colaborare cu fostul tehnician al formaţiei din Târgu Jiu, Marius Baciu. „Echipa tehnică este formată din staff-ul cu care am lucrat până acum, e firesc să fie aşa. Voi lucra cu staff-ul cu care am lucrat în condiţiile în care ne vom înţelege. Deocamdată, starea este destul de incipientă, dar vrem să scurtăm timpul şi să scăpăm repede de presiunea acestui nou început. Urmează în aceste zile să vedem cum vom definitiva lotul, sper în cel mai scurt timp să reuşim pentru a scurta perioada de adaptare la ceea ce înseamnă lotul de jucători, baza materială, mediul înconjurător. Vreau ca la ora începutului de campionat să nu avem nici probleme de organizare, nici de lot şi nici de jocul echipei”, a spus Badea.
Noul antrenor al echipei Pandurii a menţionat că urmează să definitiveze lotul pentru noul sezon în următoarele zile. Primit cu aplauze de suporterii prezenţi la amicalul de vineri, Ionuţ Badea a mai precizat că speră să le aducă acestora cât mai multe bucurii. „Sunt convins că toţi suporterii din zonă sunt dornici să vadă fotbal de calitate. Sper ca împreună cu jucătorii să reuşim să-i bucurăm de fiecare dată şi îi aşteptăm în număr cât mai mare la meciuri”, a precizat Badea. Conducerea clubului Pandurii a început, vineri, să discute cu jucătorii nou veniţi, de la Internaţional Curtea de Argeş, în vederea perfectării contractelor, acestea urmând să fie finalizate până la sfârşitul
Sâmbătă, s-au prezentat la stadionul Municipal, pentru un antrenament, doar jucătorii care s-au antrenat până acum la Pandurii, cei transferaţi de la Internaţional primind o zi liberă după amicalul de vineri.
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echi