Preda îl vede pe Videanu "mult prea umflat". Ministrul Economiei: "După Traian Băsescu, eu am cel mai mare număr de voturi în spate"
Eurodeputatul Cristian Preda îl acuză pe prim-vicepreşedintele democrat liberal Adriean Videanu că a fost "recompensat cu un post de ministru", în ciuda faptului că nu a recâştigat fotoliul de primar al Capitalei. "Videanu este, în opinia mea, mult prea umflat. El e o problemă pentru PDL pentru că Videanu a abandonat competiţia electorală din 2008 pentru Primăria Bucureştiului. Deşi acum pare sigur pe sine în interiorul PDL, şi pare sigur că poate câştiga o nouă bătălie în interiorul partidului, atunci când a fost vorba de o bătălie foarte importantă, nu a intrat în competiţie", a declarat, duminică seara, la Realitatea TV, Cristian Preda, reluând tema amestecului între afaceri, administraţie şi guvern. "Nu e în regulă, nu e nicăieri în UE. Nu se mai poate permite luxul de a delega unor oameni de afaceri cu forţă amuzamentul de a guverna o localitate cum e Bucureştiul. E un tip de carieră inacceptabilă într-o democraţie. Nu vom câştiga Bucureştiul cu cineva ca Adriean Videanu", a spus europarlamentarul PDL, susţinut de colega sa Monica Macovei, care a dat exemplul lui Vasile Blaga, devenit ministru al Internelor, în ciuda faptului că a fost învins în alegerile din 2008 pentru Primăria Bucureştiului. Replica lui Adrian Videanu a venit, a doua zi, înaintea Biroului Permanent al PDL. "Când Cristi Preda şi Monica Macovei vor duce o bătălie electorală şi vor avea voturi în spate... Vă amintesc că, după preşedintele Traian Băsescu, eu am cel mai mare număr de voturi în spate într-o bătălie electorală, din PDL", a declarat ministrul Economiei. (Raul Florea)
Preda îl vede pe Videanu "mult prea umflat". Ministrul Economiei: "După Traian Băsescu, eu am cel mai mare număr de voturi în spate"
Eurodeputatul Cristian Preda îl acuz