Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinurile moldoveneşti "ameţesc" relaţiile diplomatice cu Rusia

Publicat in Curierul, luni 19 iulie 2010 ·

Războiul vinurilor este ultimul dintr-o serie mai lungă de dispute cu foşti vasali sovietici

EUObserver: Moscova a rămas închistată în trecutul ei sovietic

Războiul vinurilor cu Republica Moldova, din ultimele două săptămâni, este cel mai recent episod dintr-o serie mai lungă de divergenţe ale Rusiei cu foşti sateliţi ai Imperiului Sovietic, care demonstrează încă o dată cât de legată este politica actuală a Moscovei de cea de dinaintea căderii Cortinei de Fier, este de părere publicaţia online EUObserver.

"Blocarea vinurilor moldoveneşti în Rusia demonstrează că Moscova a rămas închistată în trecutul ei sovietic, ce contrastează puternic cu agenda reformistă a preşedintelui Dmitri Medvedev", comentează publicaţia electronică EUObserver.

Declaraţia directorului serviciului pentru protecţia consumatorului din Rusia, Ghenadie Onişcenko, potrivit căruia "vinul moldovenesc ar trebui folosit la vopsit gardurile", arată contrastul dintre limbajul diplomatic dintre UE şi Rusia şi tonul mai puţin progresiv folosit de Moscova în relaţiile cu foştii săi vasali din perioada sovietică.

170.000 de sticle de vin oprite în vamă în doar 2 săptămâni

În ultimele două săptămâni, Rusia a blocat la vamă 170.000 de sticle de vin moldovenesc, afirmând că acesta conţine un nivel inacceptabil de substanţe periculoase. Autorităţile de la Chişinău şi producătorii moldoveni de vin susţin însă că aceste restricţii sunt motivate politic.

Disputa vinului este doar ultima dintr-o serie de încercări ale Rusiei de a-şi constrânge vecinii în perioada de după căderea Cortinei de Fier: războiul laptelui şi al gazului cu Belarus, războiul gazelor cu Ucraina, blocada comercială cu Georgia, disputa petrolieră cu Lituania şi războiul cărnurilor cu Polonia.

UE nu ştie şi nu se bagă

Teoretic, UE ar putea creşte importurile d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 16 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum 41 minute
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum o ora
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 2 ore
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 52 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°