Nici nu a fost aruncată ultima lopată de pământ pe mormântul Mădălinei şi a explodat scandalul dintre cele două familii. Se pare că lupta pentru curatela copilului a început mult mai repede decât te puteai aştepta. Părinţii artistei îl acuză pe soţ că a refuzat s-o ducă pe Mădălina la psihiatru. Ba, mai mult, aceştia motivează că Petru Mircea ar fi ales mersul la vraci în locul tratamentului medical.
De cealaltă parte, familia lui Mircea şi apropiaţii săi au mărturisit, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, că, dimpotrivă, soţul Mădălinei a făcut tot ce se putea face ca s-o convingă pe artistă să meargă la medic. Ei spun că, de fapt, "vracii" au fost preoţi duhovnici. Presiunea celor două familii a adâncit neliniştile şi frustrările profesionale ale artistei. Întâmplările pe care le redăm în continuare explică în bună măsură starea de spirit a cântăreţei, disperarea şi durerea de dinaintea comiterii gestului fatal. În ultimele luni din viaţă, Mădălina Manole a refuzat ajutorul soţului, miruirea preotului, consilierile medicilor. A încercat în permanenţă să îşi ducă la bun sfârşit planul, luându-şi viaţa după două tentative. A recurs la pastile, la diluant şi, în cele din urmă, la otravă.
Avea totul şi nu avea nimic. Iubea totul şi nu iubea nimic. Nu se mai iubea. Răspunsul la întrebarea "De ce a murit Mădălina Manole?" va rămâne suspendat în aer, cu atât mai mult în mintea celor care i-au supravegheat cele mai intime minute ale existenţei. Pentru aceştia, "de ce-ul" se va adânci în ramificaţii de întrebări fără răspuns. A plecat, a şocat şi a lăsat în urmă un gol. A ales o soluţie permanentă la o problemă temporară. Ce a rămas în urmă... familia. Cea care, secondându-i minutele şi angoasele, a încercat, cu multă iubire, să o ajute. Au dus-o la preoţi, au dus-o la psihologi, la psihiatri, au consiliat-o. Momente de cumpănă pentru soţ