* ea s-a calificat în faza finală a competiţiei ViitoriOlimpici, care va avea loc în august, la Câmpulung Muscel
O brăileancă, Miruna Elena Vlad, clasa a IV-a la Liceul de Artă, va participa, în luna august, într-o tabără la Câmpulung Muscel, când va avea loc faza finală a competiţiei ViitoriOlimpici. Dintre cei aproape 1.000 de elevi participanţi la concurs, ea a reuşit să acumuleze 6.722 de puncte şi să se situeze pe locul 12, într-un clasament combinat al competiţiilor ViitoriOlimpici şi Gazeta Matematică. În cadrul etapei finale vor fi două probe, una scrisă, care va dura trei ore, şi alta orală, care va dura aproximativ 15 minute pentru fiecare concurent. Ca să ajungă în această poziţie, Miruna a muncit foarte mult tot anul. Tatăl său, Ionel Vlad, a spus că a auzit de acest concurs la televizor şi a înscris-o pe fiica sa ştiind ce potenţial are. Miruna participă din clasa a II-a la diferite concursuri şi olimpiade şi are mereu rezultate excelente. Este un copil dotat şi tatăl său consideră că un astfel de copil trebuie îndrumat, altfel nu ajunge la performanţe. "Am ajutat-o doar cu gestionarea materialelor. Acest concurs s-a desfăşurat on-line. Am descărcat materialele, le-am tipărit şi i le-am dat să le lucreze, i-am explicat cum se face redactarea unei probleme pentru un concurs de asemenea nivel. Atât a fost implicarea mea. Au fost 13 etape de concurs, fiecare cu câte trei probleme dintr-un capitol. La finalul concursului era pe locul nouă, însă în clasamentul combinat cu concursul Gazeta Matematică este pe locul 11 - 12, având acelaşi punctaj cu un alt copil. Nu am vrut să o forţez să participe şi la Gazeta Matematică. Oricum, avea cam un concurs pe săptămână", a povestit tatăl Mirunei. Ea nu are performanţe numai la matematică. A obţinut premii I şi la limba română şi la tenis. Face tenis de performanţă la baza "Spartacus", iar anul trecut s-a si