Comunismul aplicat e un cancer. Efectul cel mai nociv este anularea responsabilităţii individuale. Da, există o sectă de ticăloşi eternizaţi în funcţii publice, dar ei nu sunt cauza jegului din jur.
Sunt efectul, secreţia scârboasă a vastei mulţimi cu morala laxă care ar proceda exact la fel ca udrele, bercenii, videnii, bourenii, voicii şi mareanii cei de toate zilele.
Primitivismul, nesincronizarea vorbei cu fapta, duplicitatea rod România din adânc. Sfârşitul începe cu pietonul care traversează pe unde îi dictează nevoia, acelaşi care se indignează şi urlă, pe forum, la fiecare accident în care morţii se aflau unde nu aveau voie să se afle. Continuă cu angajatul care nu îşi face niciodată datoria şi exprimă, întotdeauna vocal, disperarea că alţii, de obicei „cei de sus", nu şi-o împlinesc pe a lor.
Trece prin studiourile TV unde se „analizează" jalnica prestaţie a lui Emil Boc în dialog cu cetăţenii, pe centură. Observaţia de bun-simţ elementar a europarlamentarului Cristian Preda, că într-o lume democratică reală există cadre reglementate pentru dialogul social, trece drept ştire, deşi este de o banală normalitate. Ar trebui să se spună până la capăt: România nu e o ţară, e un şantier unde nu se construieşte nimic, dar ce frumos se pozează şi ce bine clevetesc „Doreii"...
Aud zilnic maratonişti ai linguşelii dezgustaţi de servilismul lui Emil Boc. Ceauşismul a căzut doar pe hârtie. „Măneştii", căţeii care, atârnaţi de oglinzile bătrânelor Dacii, nu ştiau decât să dea aprobator din cap, sunt încă aici şi latră dezgustaţi comportamentul de păpuşă nervoasă, cu bateriile neschimbate, al premierului.
Când Crin Antonescu apare la talk-show-uri reclamând proasta guvernare, moderatorii penibili ocolesc singura întrebare logică: de ce nu se duce mai des la serviciu domnul parlamentar?
Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac îşi lansează c
