Politicieni nationalisti rusi au cerut, luni, ca persoanele condamnate pentru coruptie sa fie insemnate pe mana, aceasta fiind ultima dintr-un lung sir de propuneri extreme ce ar trebui sa rezolve problema cronica a spagii in Rusia, transmite AFP. Doi parlamentari din Partidul Democratic Liberal, ultranationalist, au prezentat un proiect de lege care prevede pedepse "ce amintesc de lagarele de concentare din era sovietica" pentru cei care dau si iau mita.
Cei doi politicieni cer ca oficialii corupti sa fie insemnati pe spatele mainii stangi cu un semn "de 3x2 cm, in forma literei 'K'", de la cuvantul rus pentru coruptie - korruptsiya.
"Insemnarea coruptilor ar permite angajatorilor sa refuze acesti cetateni pentru anumite functii", se precizeaza intr-un comunicat publicat de cei doi. AFP scrie ca proiectul de lege trebuie sa fie dezbatut in Parlament, dupa care ar trebui adoptat de cele doua camere legislative, inainte de a fi aprobat de presedintele Dmitri Medvedev.
La inceputul lunii, premierul Vladimir Putin a sugerat masuri si mai drastice in ceea ce-i privesc pe birocratii corupti. "Ar trebui sa-i spanzuram. Dar aceasta nu e metoda noastra", a declarat Putin.
La randul sau, Medvedev a afirmat ca nu a observat "niciun succes semnificativ" in campania de demascare a oficialilor corupti. "Asa cum stim, coruptia a avut mereu doua parti. Nu e suficient sa-i acuzam pe cei care iau mita; cei care dau nu sunt mai putin vinovati. Si, din pacate, o multime de oameni din aceasta tara apartin grupului celor din urma", a declarat Medvedev, care si-a facut din starpirea coruptiei unul dintre obiectivele centrale ale mandatului sau. Politicieni nationalisti rusi au cerut, luni, ca persoanele condamnate pentru coruptie sa fie insemnate pe mana, aceasta fiind ultima dintr-un lung sir de propuneri extreme ce ar trebui sa rezolve problema cron