Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camerele Agricole, retrimise în Parlament de Băsescu

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 19 iulie 2010 ·

Mult aşteptata Lege a Camerelor Agricole, suferă din nou o amânare, ca urmare a cererii adresate de preşedintele Băsescu Parlamentului României,

prin care doreşte reexaminarea acestui proiect de lege.

Potrivit şefului statului, legea privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală înfiinţează camerele agricole ca organizaţii neguvernamentale, de utilitate publică, non profit, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta şi promova interesele socio-economice ale populaţiei care derulează activităţi în domeniile agriculturii.

În cererea de reexaminare se precizează necesitatea eliminării acelor atribuţii care intră în sfera de competenţă a unor instituţii ori autorităţi publice. Printre acestea se numără: avizarea scoaterii din circuitul agricol a terenurilor arondate colegiilor, avizarea tăierii copacilor din afara fondului forestier şi certificarea calităţii de producător agricol. “Proiectul Legii Camerelor Agricole a fost dat pentru discuţii, pentru mediere, şi nu pentru promulgare. Erau aici nişte inadvertenţe, deoarece legea specifica că suntem ONG-uri, şi totodată, putem fi bugetaţi şi de la stat. Ori suntem ONG, ori avem finanţare de la bugetul de stat. Din această cauză, preşedintele Băsescu a trimis această lege penru reexaminare. Senatul a aprobat acest proiect de lege, dar Guvernul nu a fost de acord cu ea, în forma ei actuală ne-a declarat Guşatu Ileana, director Camera Agricolă Judeţeană Mureş. În cererea de reexaminare au fost aduse obiecţii privind preluarea personalului de la unităţi din subordinea Ministerului Agriculturii şi dispoziţiile legate de salarizarea aparatului tehnic al camerelor agricole la nivelul funcţionarilor publici, nivelul acesteia urmând a rămâne la latitudinea Camerelor Agricole. Aceasta deoarece se consideră că aparatul tehnic operaţional al acestora se poate cons

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 14 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°