Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meme Stoica ameninţă din nou cu retragerea

Publicat in Adevarul, luni 19 iulie 2010 · · ·

Managerul general al Unirii Urziceni a criticat în termeni duri maniera de arbitraj a centralului Avram de la Supercupă şi a spus că nu se mai regăseşte în acest fotbal. Mihai Stoica a insinuat că CFR a fost ajutată să câştige titlul din acest an, la fel cum s-a întâmplat şi cu cele două Supercupe.

Finala Supercupei, CFR Cluj - Unirea Urziceni, 4-2 după loviturile de departajare, a fost urmată de un superscandal iscat de Mihai Stoica, managerul general al ialomiţenilor. În opinia oficialului, formaţia antrenată de Ronny Levy a pierdut trofeul din cauza manierei de arbitraj a lui Marius Avram.

„Nu este nicio întâmplare. Anul trecut, CFR a câştigat Supercupa total nemeritat, după un arbitraj odios al lui Georgian Ionescu. Cât despre Avram, nu m-am îndoit de corectitudinea lui până acum. Culio şi Mureşan trebuiau eliminaţi. A văzut toată lumea, nu putem accepta aşa ceva. Din cauza arbitrilor fotbalul nostru o va lua pe o pantă descendentă", a completat, iritat, Meme.

„CFR nu va face opt puncte în Ligă"

Mai mult, Stoica a insinuat că CFR nu a câştigat corect titlul în Liga I: „Noi am câştigat titlul pe merit anul trecut. CFR l-a câştigat acum cum l-a câştigat... Pot demonstra cu faze. Să explice acel jucător bulgar de la Craiova (n.r. - Iliev) ce a făcut în meciul cu CFR, la acel 2-3 de pomină. La fel, jucătorii de la Alba Iulia să ne spună ce a fost acolo. Să vorbească jucătorii împrumutaţi de CFR la Internaţional Curtea de Argeş despre ce s-a întâmplat în meciul dintre cele două echipe". Managerul ialomiţenilor a continuat:

„Clujenii vor plăti în Liga Campionilor. Acolo se va vedea valoarea lor. Sunt curios dacă o să facă opt puncte ca noi".

Oficialul Unirii se gândeşte să iasă din fotbal: „Îmi ajunge. E foarte posibil să părăsesc acest fenomen. Nu mă mai regăsesc aici. Eu vreau fotbal, nu să fiu păcălit de arbitru".

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°