Sunt tineri, talentaţi și au cariere de succes. Chiar dacă momentul retragerii din activitate este departe, Daniel Ghiţă și Marius Keseri și‑au definit strategia de luptă și au reglat ritmul pentru a doua tinereţe.
Cel mai bun luptător din K1 în 2009, Daniel Ghiță (29 de ani) a văzut partea bună, dar și partea întunecată a sportului pe care‑l practică. „Am ales artele marțiale și nu regret, dar dacă aș fi rămas în fotbal aș fi ajuns milionar peste noapte", spune zâmbind Daniel. Toboșarul de la Direcția 5, Marius Keseri (45 de ani), se consideră, de asemenea, norocos. „Îmi permit să fiu boem și să câștig bani din harul pe care mi l‑a dat Dumnezeu". Amândoi câștigă zeci de mii de euro pe an și cred că dacă economisesc, oportunitățile de plasare a banilor vor fi mai multe și randamentele mai mari.
PE TERMEN LUNG. Conform estimărilor Forbes România, Daniel Ghiță are venituri de aproximativ 150.000 de euro anual, ca urmare a participării la Galele K1, It's Show Time și din contribuția sponsorului personal, compania Monolit. Dar suma nu rămâne în totalitate în conturile lui. Se antrenează și locuiește în Olanda, iar cheltuielile lunare cu antrenorul (primește 10% din câștigurile luptătorului), managerul său (15% din câștiguri), chirie, echipament și respectarea riguroasă a regimului alimentar ajung la aproximativ 5.000 de euro.
Știe că mai poate face performanță încă șase ani pornind din acest moment, așa că este foarte atent cu finanțele sale. Portofoliul său cuprinde în proporție de 80% investiții în domeniul imobiliar. Banii câștigați în ultimii doi‑trei ani au fost investiți în mai multe terenuri, un apartament și o garsonieră în zonele centrale ale Capitalei, locuințe pe care le închiriază.
Pentru că sportul pe care‑l practică presupune o expunere la risc destul de ridicată, îi este greu să‑i convingă pe asigurători să‑i reînnoiască polițele de