* "De când a venit acest aşa-zis Titiu, nu numai că PDL n-a câştigat ceva, ci a pierdul enorm", consideră liderul PSD Brăila * de asemenea, Gheorghe Bunea Stancu a prezentat jurnaliştilor prezenţi la conferinţă şi "titulatura" pe care intenţionează s-o folosească de-acum încolo, ori de câte ori se va adresa trio-ului PDL-ist, format din Dumitriu, Bădălan et. Balcan: Titiu B.B.
Vizibil iritat de trimiterile cu adresă directă din ultimul interviu dat de şeful PDL Brăila, Constantin Dumitriu, în paginile ziarului "Obiectiv-Vocea Brăilei" (ediţia de vineri), Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele social-democraţilor brăileni, n-a întârziat să reacţioneze. Recent, în cadrul unei conferinţe de presă a PSD Brăila, Stancu a considerat afirmaţiile şefului PDL-ist vizavi de faptul că social-democratul, în calitate de preşedinte CJ, va hotărî de unul singur soarta funcţiilor Gianei Pătraşcu (vicepreşedinte CJ) şi a lui Stănel Necula (viceprimar), ca fiind produsul strict al minţii unui om bolnav. "Eu v-am mai spus, cred că dânsul este bolnav!", a declarat Stancu, cu binecunoscuta-i vervă sentenţioasă, adăugând că, din punctul lui de vedere, filiala judeţeană a PDL Brăila pare a-şi fi semnat condamnarea la moarte achiziţionându-l pe Constantin Dumitriu: "De când a venit acest aşa-zis Titiu, nu numai că PDL n-a câştigat ceva, ci a pierdul enorm. Dacă erau cât de cât prezenţi pe ici, pe colo, măcar prin bălăcăreala pe care o făceau în Consiliul Judeţean... acum toţi râd şi ridică mâna".
Apoi, ofensiva social-democratului s-a orientat pe faptul că liderul PDL nu ar fi un brăilean get-beget: "Vreau să vă spun că eu nu ştiu cum cei care sunt brăileni adevăraţi - nu din ăştia, metişi, care au venit să ne explice nouă politica pe care au făcut-o prin nu ştiu ce cartiere rău-famate, căci eu cred că acest individ a trecut de la căratul sacoşei unui interlop la conducer