Anul trecut, guvernul italian a luat o decizie care a generat o gramada de discutii – a promis “iertarea de pacate” celor care isi repatriaza averile ascunse in strainatate. Practic, italienii erau invitati sa transfere in tara banii ascunsi prin Elvetia, Luxemburg sau alte tari cu un sistem fiscal prietenos, si sa plateasa drept impozit un procent intre 5 si 7% din sumele repatriate. In schimb, nimeni nu ii intreba cum au facut banii respectivi, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.
Aceasta masura a determinat repatrierea a 104.5 mld euro sau echivalentul a 6.9% din PIB-ul Italiei, impozitele incasate de stat ridicandu-se la 5.6 mld euro.
Operatiunea a fost considerata un succes, astfel ca ideea unei masuri similare a ajuns si in Romania. Cat de oportuna este insa amnistia fiscala in cazul nostru?
Pentru inceput, trebuie sa vedem despre ce sume este vorba. Oficial, romanii detin in bancile din strainatate intre 4 si 5 mld euro. Acestia sunt bani declarati.
Intrebarea este cati bani nedeclarati sunt ascunsi in paradisurile fiscale. Conform unor cifre vehiculate in media, doar in Elvetia exista peste 10 miliarde euro, astfel ca suma totala poate ajunge si la 20 de miliarde.
Cifra mentionata anterior poate parea mare, insa daca luam in considerare faptul ca de 20 de ani in Romania se fura din toate pozitiile, se trag tepe si se invart bani negrii, lucrurile capata o alta perspectiva.
Teoretic, prin impozitatea cu 5-10% a acestor sume, statul roman poate castiga in jurul a 1-2 mld euro, insa pentru ca acest sistem sa functioneze, ar trebui ca infractorii sa tremure la gandul ca bratul lung al justitiei din Romania ii va ajunge oriunde. Or, asa ceva nu se intampla.
Sa presupunem ca, in schimbul unui impozit de X%, statul roman decide sa nu ii intrebe de sanatate pe cei care isi aduc banii in tar
