Mesajul a fost trimis. Multumesc!

iPhone a luat 60 de miliarde de euro din valoarea de piaţă a finlandezilor de la Nokia

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 iulie 2010 ·

Valoarea de piaţă a Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, a scăzut cu aproape 60 mld. euro în ultimii trei ani, de la lansarea iPhone, produs de gigantul american Apple, relatează Bloomberg. În prezent, compania are o valoare de piaţă de 32,7 miliarde de dolari.

Acest lucru a pus sub presiune conducerea companiei finlandeze, care nu a mai reuşit de aproape patru ani, de la lansarea Nokia N95, să aducă pe piaţă niciun produs care să fie bine primit şi care să fie un rival important pentru telefoanele Apple şi cele pe platforma Android, dezvoltată de Google.

În acest timp, companii precum Apple sau Research in Motion (RIM), dezvoltatorul terminalelor BlackBerry, au luat din clienţii şi cota de piaţă a Nokia, comentează Bloomberg. Acţiunile companiei s-au depreciat numai în acest an cu 25%, iar în ultimii trei ani cu 67 de procente. Analiştii susţin că Nokia trebuie să acţioneze cât mai curând pentru a opri căderea. "Pentru a avea rezultate bune în cel mai scurt timp, trebuie făcute schimbări peste tot", a declarat analistul Vlad Cara. La rândul său, James Kelleher, de la compania de cercetare Argus Research Corp, este de părere că primul lucru care trebuie făcut este schimbarea directorului executiv. De la preluarea mandatului de CEO al Nokia în 2006, Olli-Pekka Kallasvuo (57 de ani) nu a reuşit să aducă pe piaţă un concurent pentru iPhone şi pentru magazinul online al Apple, iTunes. De asemenea, compania finlandeză şi-a împărţit platforma de operare în două, Symbian şi MeeGoo şi a creat astfel confuzie în rândul clienţilor.

"Mă tot aştept ca Olli-Pekk Kallasvuo să fie dat afară. Dar văd că sunt schimbaţi numai subordonaţii lui", a spus Kelleher. Cea mai importantă mutare a fost numirea lui Timo Ihamuotila în funcţia de CFO, predecesorul său Rick Simonson anunţând că se va pensiona până la finele anului, comentează agenţia

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Localitățile din Covasna care au votat cu Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

HotNews acum 15 minute
Surpriza candidatului independent Călin Georgescu s-a simțit și în județul Covasna. Într-un județ în care se votează tradițional cu UDMR, deci Kelemen Hunor, la aceste alegeri prezidențiale șapte localități au votat diferit, conform datelor AEP. În

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 32 minute
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum o ora
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Călin Georgescu l-a devansat pe Marcel Ciolacu, după numărarea a peste 81% din voturi

Tribuna acum 53 minute
Luptă strânsă pentru locul întâi la alegerile prezidențiale între Marcel Ciolacu și Călin Georgescu. După ce candidatul PSD a condus în clasament pe parcursul centralizării datelor, după numărarea a 81,3% independentul Călin Georgescu a urcat pe pri

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum o ora
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum 2 ore
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°