Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cassio » Puternic, tehnic, dar grăsuţ

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 19 iulie 2010 ·

Cassio şi-a demonstrat valoarea în cele 4 zile la Rapid, însă e prea lent din cauza celor 5 kilograme pe care le are în plus

Noua vedetă din Giuleşti, atacantul Cassio Vargas (27 de ani), e în urmă cu pregătirea fizică şi abia peste o lună de zile ar putea ajunge la forma optimă. Sud-americanul a evoluat ultima oară într-o partidă oficială în urmă cu peste două luni, pe 8 mai, în meciul Leiria - Porto (1-4), cînd a şi marcat. A fost ultima etapă în Portugalia, iar apoi Cassio a plecat în vacanţă.

Are 5 kg în plus

Brazilianul a reluat pregătirea abia joi, cînd s-a alăturat rapidiştilor, şi prima impresie nu a fost deloc una bună. Vîrful pentru care Rapid a plătit 700.000 de euro celor de la Leiria a venit cu 5 kilograme în plus şi trebuie să tragă tare pentru a scăpa de ele. Cassio recunoaşte că are un surplus de greutate, dar spune că nu e îngrijorat: "Am două kilograme mai mult, dar voi scăpa repede de ele".

A dat gol cu şoldul!

Chiar şi aşa, la antrenamente a lăsat o impresie bună printre colegii săi: "Se vede că e un fotbalist bun. Deşi e puternic, ştie şi cu mingea. În plus, protejează foarte bine balonul". În "amicalul" cu FC Snagov, jucătorul "carioca" a reuşit să înscrie primul său gol pentru Rapid. Rui Duarte a trimis o centrare puternică de pe partea dreaptă, mingea l-a lovit pe Cassio în şold şi apoi a intrat în poartă!

"Cassio e în urmă cu pregătirea fizică, dar sperăm ca pîna la meciul din etapa a doua, cu Urziceni, să fie apt sută la sută. Sînt sigur că e atacantul de care aveam nevoie"

Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid

12 goluri în 27 de partide a reuşit Cassio pentru Leiria în sezonul trecut, 8 dintre ele fiind marcate în ultimele 10 meciuri jucate de el pentru portughezi

240.000 de euro pe an cîştigă Cassio la Rapid. Doar Spadacio are un sal

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 26 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 55 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°