Nicicum. Nimic special. Poate doar încăpăţânarea şi o copilărie cu emisiunile Ba da, Ba nu şi Feriţi-vă de Măgăruş. A văzut uitată pe un scaun, într-un autobuz, o revistă pentru femeie. Foloseşte-ţi armele secrete, pune-te în valoare. Avea şi un ruj gratuit, aşa că a hotărât să-şi pună ordine în viaţă. Să folosească ceea ce are. S-a dat cu ruj şi s-a încăpăţânat, că atâta avea.
Şi-a găsit o profesie. Avea să fie miner, dar cum sectorul se redimensiona, rămâneau prea puţine lămpaşe. S-a apucat să sape în afara bazinelor miniere. Undeva în apropiere. A fost întâi praful ala de suprafaţă. Părea uşor. A continuat, iar oamenii au început să se adune curioşi.
- Ce faci tu acolo?
-Sap.
-Şi, studiu de fezabilitate, finanţare, termen de finalizare. Găseşte-ţi o meserie serioasă, nu mai încurca traficul degeaba.
S-ar putea să aibă dreptate. N-avea nici spor la săpat, nici noroc şi se simţea cam sleită. N-avea să se conformeze. A face ce trebuie era o chestie pe care o respingea. Şi a continuat să sape. Studia atentă toate pietricelele, poate erau indicii. Poate rămăşiţe ale vreunui trecut glorios. În fond, îi plăcuse şi istoria. Nimic se prelungea, la fel şi încăpăţânarea.
Uitasem, groapa era citadină. Oamenii treceau pe lângă ea, dar se plictisiseră să o mai întrebe, chiar şi să se mire. Mai înclinau din cap a milă. Poate că aveau dreptate. N-avea să renunţe la minerit. A încercat să sape şi în alte locuri. Erau micuţe, ca de căţel care-şi îngropa mizeria. Se întorcea invariabil la prima. Instinctul trebuie să folosească la ceva. Nu ştia la ce, dar persevera. Uneori, doar pe timp de noapte. Dar nu se lăsa. Un negru a ajuns preşedinte. Da, se poate. Măcar s-ajungă în centrul pământului dintr-o groapă începută de nicăieri. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Nicicum. Nimic special. Poate doar încăpăţânarea şi o copilărie cu emis
