Viorel Ștefu a fost numit la conducerea Inspectoratului de Poliție Ialomița în urmă cu nouă luni de zile, din cauza multiplelor scandaluri în care fuseseră implicați numeroși șefi ai instituției. Situația managerială găsită aici a fost caracterizată, de inspectorul șef, drept una dezastruoasă.
Viorel Ștefu a fost numit la conducerea poliției ialomițene din postura de inspector șef al Poliției Buzău. Numirea sa a survenit urmare a scandalurilor în care fuseseră implicați diferiți șefi de departamente polițienești, totul culminând cu Iosif Chirică, șeful Poliției Slobozia, care a fost filmat în timp ce chefuia cu mai mulți capi ai lumii interlope din oraș.
La câteva săptămâni după aceea, două clanuri interlope din Urziceni au ales curtea Poliției din localitate drept loc pentru a își „rezolva“ problemele. În urma acestor scandaluri, Iosif Chirică și șeful Poliției Ialomița, Stan Bâtlan, au fost demiși de ministrul de Interne.
Imagine pătată
La conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a fost numit Viorel Ștefu, care s-a declarat șocat de ceea ce a găsit aici. „Am găsit o degringoladă totală la Inspectorat. Nu exista conducere, nu aveam un plan managerial bine structurat, care să ne ajute să ieșim din mocirla asta a scandalurilor și să curățăm imaginea Poliției Ialomița. Dacă îți este frică de ceva, trebuie să pleci din Poliție... asta e conceptul meu“, declară inspectorul șef.
Noul șef al Poliției Ialomița dorește să refacă încrederea oamenilor în uniforma de polițist și în instituția pe care o conduce. Este conștient că acest lucru necesită timp și o revoluționare a întregului sistem județean.
„Imaginea Poliției nu poate fi îmbunătățită decât prin faptele bune de care dau dovadă polițiștii. Trebuie să completăm tot sistemul și să continuăm procesul de audit. Pentru a face ca lucrurile să meargă în direcția dorită, să diminuăm