Grupul Rădăcini, care controlează dealeri auto ai mărcilor Opel, Chevrolet, Mazda, Suzuki şi Saab, va lansa luna viitoare franciza Domino's Pizza, cel de-al doilea lanţ de pizzerii din Statele Unite, după ce licenţa a fost achiziţionată de omul de afaceri Ali Madadi, potrivit unor surse din piaţă.
Oficialii grupului Rădăcini nu au oferit niciun comentariu pe această temă.
Domino's Pizza va deschide un centru de livrări în partea de nord a Capitalei. Astfel, brandul american va intra cu serviciul de livrări de pizza pe o piaţă unde este prezent de peste doi ani principalul său concurent la nivel mondial, Pizza Hut Delivery (PHD). Aceştia din urmă au anunţat că se vor axa tot mai mult pe dezvoltarea diviziei de livrări la domiciliu, care în prezent numără şase puncte, trei amplasate stradal şi trei în centre comerciale. Alături de PHD, Domino's Pizza va concura pe piaţa locală cu Jerry's Pizza, care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 3 mil. euro, Trenta Pizza şi Cuptorul cu Lemne. Businessul Pizza Hut a generat anul trecut venituri totale de aproximativ 9 mil. euro, în scădere cu 10% comparativ cu anul anterior. Din această valoare, PHD a reprezentat circa 10%.
Decizia de a investi într-un business în industria alimentară a venit în condiţiile în care şi dealerii auto ai grupului au efectuat reduceri de personal, în condiţiile unei pieţe auto care a scăzut cu peste 50% la nivelul anului trecut. O parte dintre aceştia vor trece de la posturi în cadrul unui centru auto la noul business, potrivit aceloraşi surse. În total grupul Rădăcini are aproximativ 600 de oameni, din care
40-50 au plecat anul trecut. În industria alimentară grupul controlat de Ali Madadi a mai deţinut anterior o fabrică de ketchup din apropierea Capitalei, dar care a fost închisă.
La nivelul anului 2008 cifra de afaceri a Grupului Rădăcini a fo