Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leonardo DiCaprio, hoţul din vis

Publicat in Adevarul, luni 19 iulie 2010 ·

Thrillerul SF „Începutul/ Inception“, în care joacă actorul american, se anunţă senzaţia cinematografică a acestui an. Pelicula cu Leonardo DiCaprio şi Marion Cotillard în rolurile principale a intrat direct pe prima poziţie a box- office-ului american.

În primul weekend în care a rulat în cinematografele din SUA, „Începutul/ Inception" a avut încasări de 60,4 milioane de dolari, potrivit cifrelor provizorii publicate de societatea Exhibitor Relations, informează AFP, citată de Mediafax.

Mai citiţi şi:

Leonardo DiCaprio, în rolul lui J. Edgar Hoover

Mai mult, deşi mai sunt şase luni până când vor fi anunţate nominalizările pentru Oscar 2011, presa internaţională vorbeşte deja despre acest film ca fiind unul dintre favoritele la Premiile Academiei Americane. Pelicula va avea premiera în cinematografele din România la data de 30 iulie.

Thrillerul regizat de Christopher Nolan (cel care a semnat, printre altele, şi „The Dark Knight/Cavalerul negru", cu Christian Bale şi Heath Ledger) pune în scenă povestea unui hoţ specializat în furtul de informaţii secrete din subconştientul oamenilor, în timp ce aceştia dorm.

Scenariu original

Dom Cobb (Leonardo DiCaprio) este cel mai priceput hoţ într-un domeniu limitat: extragerea de informaţii secrete şi foarte importante din subconştientul oamenilor, în timp ce victimele lui dorm şi visează.

Abilitatea lui Cobb l-a transformat într-un om căutat şi curtat de cei care au nevoie de îndemânarea lui şi de secretele pe care le poate obţine. Dar eroul este căutat în acelaşi timp şi de lege, după ce şi-a pierdut soţia (Marion Cotillard) şi copiii şi a devenit un fugar internaţional.

Dom ar putea obţine tot ce a pierdut cu ajutorul unei noi misiuni - implantarea unor informaţii în mintea cuiva. Cu ajutorul unui vechi colaborator (interpretat de Michael

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 28 minute
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 7 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°