Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„România văzută cu ochii tăi!”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 19 iulie 2010 ·

Compania Kronospan a lansat anul acesta proiectul „România văzută cu ochii tăi”. Este vorba despre un concurs naţional de fotografie care se va desfăşura anual, în perioada iulie - septembrie.

Concursul urmăreşte să selecţioneze cele mai bune fotografii pe o temă dată care apoi vor fi folosite pentru materialele publicitare pe care, la fiecare sfârşit de an, Kronospan le pregăteşte pentru clienţi şi colaboratori (calendar, triptic, planner). Concursul are drept scop susţinerea fotografilor profesionişti şi a pasionaţilor de fotografie în vederea afirmării acestora şi al valorizării lucrărilor înscrise în concurs. Tema concursului de anul acesta este „Ceva nou, Ceva vechi, Ceva Unic!”.

Fiecare candidat este invitat să trimită un set complet de 12 fotografii, fiecare fotografie purtând numele lunii din an pe care o reprezintă. „Tinerii artişti reuşesc cu greu să se afirme în România unde scena culturală este încă în formare iar publicul nu este educat să consume artă. Credem în tinerii de lângă noi, în potenţialul lor şi ne dorim să le oferim o şansă la început de drum. Chiar dacă suntem la prima ediţie ne dorim să transformăm acest concurs într-un reper important în domeniul fotografiei”, ne-a declarat Oana Bodea, manager PR Kronospan.

La concurs pot participa tineri artişti, rezidenţi români, cu vârsta de până la 35 de ani. Participanţii pot înscrie în concurs maxim două seturi complete de 12 fotografii. Înscrierea se realizează online la adresa www. kronospan.ro, la secţiunea Concurs „România văzută cu ochii tăi!”, până la data de 8 septembrie 2010. Regulamentul concursului poate fi consultat online la aceeaşi adresă. Cei trei finalişti ai concursului vor primi premii în valoare de 3.000 de euro.

Compania Kronospan a lansat anul acesta proiectul „România văzută cu ochii tăi”. Este vorba despre un concurs naţion

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 22 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 40 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 52 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 9 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°