Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Note incredibil de mici la titularizare: În Timiş există profesori de istorie, franceză, fizică şi română de nota 1

Publicat in Adevarul, luni 19 iulie 2010 ·

Rezultatele de la examenul pentru ocuparea unui post în sistemul de învăţământ au fost afişate cu întârziere în judeţul Timiş. Profesorii de aici nu au avut foarte multe motive de bucurie la vederea notelor pentru că, la mai toate materiile acestea au fost incredibil de mici.

Peste 1.000 de dascăli au aşteptat să afle rezultatele de la examenul de titularizare care a avut loc săptămâna trecută. Surpriza mare a fost că, la mai toate materiile au fost candidaţi care au obţinut note foarte mici. Astfel, profesori ca cei de biologie, chimie, cultură civică, educaţie muzicală şi limba engleză au obţinut în urma examenului note de 3 şi chiar 2. Ruşinos este că, la istorie, fizică, limba franceză, limba română şi chiar şi educaţie fizică o parte din dascăli nu au reuşit să obţină decât câteva sutimi peste nota 1.

Află aici care sunt notele luate la titularizare de profesorii din Bihor

Titularizare 2010: Află primul ce notă ai luat la examen

Fiţuici şi handsfree la titularizare. 11 dascăli timişeni au fost prinşi în timp ce copiau la examen

Concurenţă nebună pentru un post de profesor prost plătit

Sistemul electronic 666 folosit împotriva fraudei la examenele date de profesori

În plus, la acest examen de titularizare nici mai mult, nici mai puţin de 11 cadre didactice au încerca să copieze cu fiţuici şi hands-free şi au fost eliminaţi din examen. Majoritatea dintre ei lucraseră deja în sistemul de învăţământ. Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a făcut o listă a ruşinii: Gabriel Becheanu (Colegiul Tehnic de Arhitectură „Ion Mincu" din Timişoara), Remus Muntean (Grupul Şcolar „V. Branişte" Lugoj), Livia Staniţa Găvojdean (Şcoala cu Clasele I-VIII Igriş), Maria Cherciov (Gradiniţa PN Dudeştii Vechi), Daniela Radu (Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „A. Roşca" Lugoj), Flavia Ioana Jurconi (Grupul Şcolar „Traian

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°