Specializarea Autovehicule rutiere a Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în colaborare cu Societatea Regională de Transport Feroviar Public de Călători Constanţa SA, organizează lansarea oficială a prototipului de autoturism Dacia TrenD, un autovehicul hibrid rutier şi feroviar
Prezentarea oficială a prototipului va avea loc mâine, de la ora 18.00, la Revizia de vagoane călători de pe Bulevardul IC Brătianu, unde va avea loc şi botezul prototipului şi se va efectua un test demonstrativ.
Lansarea are loc în cadrul acţiunilor grupate sub egida „Primăverii automobilului constănţean 2010“. Coordonatorii proiectului sunt: directorul Departamentului ID-IFR, din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, prof. univ. dr. ing. Adriana-Teodora Manea, şi coordonatorul specializării Autovehicule rutiere a Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, prof. univ. ec. dr. ing.Laurenţiu-Claudiu Manea.
Muncă de generaţii
Autovehiculul Dacia TrenD a fost conceput şi dezvoltat, de-a lungul mai multor generaţii, de studenţii specializării Autovehicule rutiere. Viteza maximă estimată a autovehiculului este de 100 Km/h, în timp ce consumul de combustibil estimat este de 4 litri la 100 de kilometri parcurşi.
Studenţii specializării Autovehicule rutiere au mai prezentat, în ultimii ani, şi alte prototipuri de vehicule: NEMO (2003-2005), TRIO (2004-2007), MIXTRA (2008-2009) şi Hy AR (2007-2010).