Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa din care cresc arbori

Publicat in Adevarul, luni 19 iulie 2010 ·

Sediul companiei Artex, situat pe malul Dâmboviţei, este acoperit de coroana deasă a unui dud. Imobilul este o replică a unei locuinţe din perioada interbelică, realizată din paste maleabile, hârtie şi clei.

Pe Splaiul Independenţei, la numărul 70, există o clădire unicat în Bucureşti. Din bulevard se vede peretele unui imobil cu vopseaua îngălbenită de vreme, iar din mijlocul zidului creşte un copac. „Eu am rămas mut când am văzut că de fapt în spatele peretelui nu este nimic. E doar de faţadă”, spune paznicul de la intrare.

Dacă Bucureştiul de altădată, mai exact Centrul istoric, este în paragină de ani buni, câţiva studenţi la Arte şi la Arhitectură au decis să reproducă o clădire de secol XIX pentru sediul instituţiei în care lucrează.

Compania Artex Services International, înfiinţată în 2005, se ocupă cu reamenajarea şi reorganizarea spaţiilor de expoziţii din muzee şi asigură totodată şi bunurile de patrimoniu. Pentru sediul lor, tinerii au ales, fără să omită detalii importante ale arhitecturii Bucureştiului vechi, să realizeze o replică a unei clădiri de patrimoniu care să le reprezinte cel mai bine obiectul de activitate.

Sediu vechi şi nou în aceeaşi curte

În 2009, unul dintre proiectele culturale susţinute de Artex a fost Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu pentru care s-a organizat o conferinţă de presă la Bucureşti. Tot proiectul a fost realizat cu zece zile înainte de acest eveniment, fiind o adevărată surpriză pentru organizatori şi invitaţi.

Clădirea „copiată” este realizată după o simplă locuinţă construită la sfârşitul secolului XIX, după cum a reieşit din documentările constructorilor.

Vizavi de casa din care cresc copaci se află adevăratul sediu al companiei. „Ne-am mutat aici în primăvara anului 2009. Clădirea nu a avut nevoie de intervenţii majore în exterior

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Cod roşu de grindină şi vijelii în judeţele Iaşi şi Neamţ

BusinessMagazin acum 13 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare cod roşu de vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 18 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Wizz Air, anunț de ULTIMĂ ORĂ! Compania suspendă zborurile către o destinație de lux, adorată de români, începând de la 1 septembrie 2025

Cancan acum 9 minute
Wizz Air face o schimbare majoră și renunță la zborurile către o destinație de lux apreciată de români. Compania low-cost din Europa a decis să se concentreze din nou pe piețele din Europa Centrală și de Est. Wizz Air este una dintre cele mai mari c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°