Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 1.000 de prahoveni au sunat la ambulanţă din cauza căldurii

Publicat in Adevarul, luni 19 iulie 2010 ·

Medicii le recomadă oamenilor să nu se expună la soare între orele 11.00 şi 18.00 şă să consume un pahar de apă la fiecare 15-20 de minute.

Din cauza temperaturilor ridicate care s-au înregistrat în acest weekend, sute de prahoveni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Medicii de la Serviciul de Ambulanţă Prahova au lucrat la foc continuu, răspunzând atât apelurilor venite din oraş, c\t şi celor din afara Ploieştiului. „În acest weekend, numărul solicitărilor a crescut cu aproximativ 30% faţă de o perioadă normală de lucru. Un număr record s-a înrregistrat în ziua de vineri când am avut 350 de apeluri, iar sâmbătă şi duminică am primit 606 solicitări. Cele mai multe persoane care au apelat la serviciile noastre au acuzat afecţiuni cardiace-respiratorii pe fondul temperaturilor crescute", ne-a declarat Veronica Radu, director medical în cadrul Serviciului de Ambulanţă Prahova.

Deşi cei mai predispuşi să cadă victime căldurii sunt persoanele în vârstă, prahovenii care au sunat la Ambulanţă zilele acestea nu s-au încadrat în acest tipar. „Am avut intervenţii la persoane de toate vârstele. Semn că pensionarii au respectat indicaţiile medicilor şi au stat mai mult în casă", a mai precizat doctorul Veronica Radu.

„Am ieşit să îmi fac piaţa şi dintr-odată am simţit că nu mai pot să respir şi m-am aşezat pe trotuar că altfel picam cu capul de bordură. A sunat o doamnă la Ambulanţă şi pe urmă mi-am revenit", ne-a zis Anca State, o femeie de 50 de ani.

Aglomeraţie la ştranduri

Pentru a scăpa de căldură, mulţi ploieşteni au luat cu asalt piscinele şi ştrandurile din oraş. „Nu mai rezistam în casă, mai ales că eu stau şi la ultimul etaj şi am venit cu toată familia la ştrand. Bem o bere, un suc, facem o baie să ne răcorim şi trecem mai uşor peste căldură", ne-a spus Irinel Ene, în timp ce stătea la terasa unui ştrand din Ploieşti.

Pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Ținte aeriene, detectate la nord de frontiera cu România. Avioane ucrainene au pătruns în spațiul aerian românesc. Anunțul MApN

Adevarul acum 32 minute
În noaptea de duminică spre luni, 20 spre 21 iulie, în jurul orei 03.00, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat ținte aeriene care au evoluat pe diferite traiectorii de zbor în spațiul aerian ucrainean, la no

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 2 ore
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°