- Cultural - nr. 596 / 20 Iulie, 2010 "Parfum de roscove" Cantecul acela nu mi-l mai amintesc, desi partitura, ascunsa de mama in lada de campanie a bunicului, legata-n patru cu panglica elevelor de la "Iulia Hasdeu", langa poemele lui Cotrus si Gyr, "Crucea de Fier" si "Mihai Viteazul cu spade" ale bunicului si scrisorile lui de pe front catre bunica, ar trebui sa mai existe in acel mic bazar, unde, mai tarziu, mi-am ascuns si eu comorile cele mai de pret: avionul stralucitor, cu elicea ametitoare, dintr-o grenada nemteasca facut, ca si scrumiera tatei, greu ca plumbul amintirilor; cheia mare si inflorata a casei din Balcic; un cercel mare, de aur arabesc, si mai ales... bilele din sticla colorata, ce aruncau vapai ca piatra din inelul madamei blonde de vizavi pe care ochii surdomutului o pictau goala... Cu adevarat trofee, bilele acelea, castigate pe maidanul copiilor desculti, ingenunchiati in cercul magic al tenisilor albiti cu creta; mereu pierdute, bilele, seniorial, in jgheabul spart al acoperisului, starnind sub ploile repezi de vara inegalabilul parfum dulce-acriu. Roscove si bomboane ne daruia bacanul din colt, care fusese pe front cu bunicul. Zaharicale... pentru sufletul nepotilor dusi la Auschwitz. Copil de 6-7 ani pe-atunci, confundand Auschwitz cu Biaritz, despre care stiam ca "acolo mergea cuconetul", intram cu hoarda de prieteni in pravalioara afumata, topaind si tragandu-l de favoritii ca morcovul, ce pareau buclati cu fierul bunicii. In timp ce ne oferea, la rand, bunatatile, cei din spate ii maimutaream obraznic plecaciunea cu care repeta stins: "Va salut, va salut, cele bune, ia mata, draguta, o roscova!" Cruzime copilareasca, pentru care ochii-i alburii se umpleau de lacrimi, amenintand blajin cu aratatoru-i cocarjat, ca si trupul firav: "Te vad, te vad...!" Rusinata peste poate, mama, anuntata de vecinii care se aflau din intamplare in prav