Fără a fi depus un efort semnificativ, mă detaşasem total de ceea ce se numeşte "fenomenul" Bunea Stancu. Acum, sper că pentru ultima oară, mă întorc pentru mici clarificări. Îmi atrăsese atenţia, într-o primă fază, apucăturile lui de rândaş şi mentalitatea de şmecheraş de la sat venit să cucerească oraşul.

Într-o a doua fază, nu mi-am putut înăbuşi râsul sincer în faţa umorului involuntar de care preşedintele CJ debordează. Combinaţiile lui lexicale, exemple majore de nulitate formală şi derută cognitivă, au darul de a genera spontan amuzamentul. Fascinaţia în faţa vulgarităţii în plină expansiune politică este irepresibilă. În a treia fază, cea decisivă, am observat că personajul nostru nu-i chiar lipsit de orice însuşire, ci are el un as cusut în gulerul de la haina cu care a venit să se facă domn la Brăilă: VICLENIA. Alergând transpirat de la un teanc de bani la altul, simulând travaliul managerial, bolborosind fără noimă şi ameninţând incontinent, Bunea Stancu a prins firul de aur al politicii brăilene şi nu l-a mai lăsat din mână. Viclean şi iute de degete, Bunea Stancu, în răspăr cu unii care spun că România a luat-o pe drumul modernizării, a dovedit cu prisosinţă că Dinu Păturică e viu şi face legea.

Nu întâmplător am adus în discuţie viclenia lui Bunea Stancu. Acest om ar fi putut rămâne, foarte bine, în acea arie a afacerilor private, cu borcane, păioase şi ce mai plimba el de colo până colo. Dar unii politicieni, vanitoşi şi foarte încrezători în puterea lor de judecată, l-au luat de prost pe Stancu şi s-au gândit să-l folosească în mod corespunzător: au preluat "prostul" din mers, l-au băgat în PSD, i-au explicat că partidul e noua lui familie - deci şi banii lui merg în noua familie, l-au uns şef pe principiul comunist "pune fraierul în frunte şi zi-i ce să facă" şi s-au întins, apoi, plescăind la soare şi aşteptând ca Stancu să le