Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciri Mayer: Tricoul lui Oblemenco îl ţin la bancă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 iulie 2010 ·

Prieten cu Oblemenco, Ciri a primit de la Nelu cadou tricoul cu numărul 9 al golgheterului „campioanei unei mari iubiri“ şi, considerându-l de o valoare deosebită, l-a depus într-un seif la o bancă, dar şi-ar dori să facă parte dintr-un muzeu al istoriei Ştiinţei.

- Cum ar arăta, pe scurt, un portret al lui Ciri Mayer versus Universitatea Craiova: suporter al Ştiinţei, prieten al fotbaliştilor, cantautor al unui imn alb-albastru...?

- Mă regăsesc în toate cele trei ipostaze, de 45 de ani, cu aceeaşi nealterată pasiune.

- Este de notorietate faptul că tricoul original cu numărul 9 al lui Nelu Oblemenco - campion cu Ştiinţa în 1974, se află la dumneavoastră şi l-aţi depus într-un seif la o bancă! Cum a ajuns la dumneavoastră?

- În virtutea prieteniei mele adevărate cu regretatul Nelu Oblemenco, acesta a simţit nevoia să-mi facă un cadou deosebit, concretizat în tricoul cu numărul 9, cu care Oblemenco a jucat în campionatul 1973 - 1974, în urma căruia ei, fotbaliştii „campioanei unei mari iubiri“, au ieşit pentru prima dată campioni. Poate şi ca o recompensă că eram un suporter înrăit, care nu lipsea nici de la antrenamente şi nici de la deplasări. Tricoul mi l-a dat după ultimul meci disputat în acel campionat de olteni, Petrolul - Universitatea 0-0, meci care a decis campioana acelui campionat, unul istoric pentru Ştiinţa. Mărturisesc că este o mare mândrie că am fost ales eu dintre numeroşii prieteni pe care îi avea. Tricoul lui Oblemenco este pentru mine de o valoare deosebită şi de aceea l-am depus la o bancă, într-un seif. Mi-aş dori totuşi în viitor să fie aşezat la loc de onoare într-un muzeu serios al istoriei clubului Universitatea.

Ştiinţa, vremuri de poveste

- Aţi fost la meciurile Ştiinţei, ei (fotbaliştii) au fost la spectacolele dumneavoastră, le-aţi cântat aproape tuturor fotbaliştilor la nunţile lor ş.a.m.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre Georgescu: „Un drog ieftin, distrugător, servit unor oameni”

HotNews acum 4 ore
Crin Antonescu a afirmat, la Antena 3, că prezența publică a lui Călin Georgescu este mai degrabă cea a unei „fantome”, iar pentru unii susținătorii săi este ca „un drog ieftin, distrugător”. „Călin Georgescu este o variantă de neacceptat, periculoa

Ce urmează în procesul deschis de Călin Georgescu împotriva României la CEDO

HotNews acum 11 ore
CEDO a pronunțat marți o primă decizie în procesul deschis de Călin Georgescu împotriva României și i-a respins fostului candidat solicitările de măsuri provizii, mai exact suspendarea deciziei Curții Constituționale și reluarea procesului electoral

Crin Antonescu: Avem o criză la Palatul Cotroceni / Preşedintele ”are o legitimitate discutabilă”

News.ro acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale, a subliniat, marţi seară, că ”avem o criză la Cotroceni”, iar preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să renunţe la mandat după constituirea noului Parlament, iar lo

Justiția din Belgia nu o va urmări pe Ursula von der Leyen pentru achizițiile de vaccinuri anti-COVID

HotNews acum 5 ore
Justiţia belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, re

Daniel Tudorache scapă de închisoare. Fostul primar PSD al Sectorului 1 a primit o pedeapsă cu suspendare în „Dosarul diamantelor”

HotNews acum 5 ore
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a scăpat de închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a aplicat, marţi, o pedeapsă cu suspendare în „Dosarul diamantelor”, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic

UPDATE - 22 state americane recurg la justiţie pentru a opri ordinul lui Trump care suspendă acordarea cetăţeniei prin naştere. Reacţia Casei Albe

News.ro acum 3 ore
Procurorii generali din 22 de state americane au intentat marţi un proces pentru a bloca demersul preşedintelui Donald Trump de a pune capăt, după zeci de ani, politicii în materie de imigraţie cunoscute sub numele de „cetăţenie prin naştere”, care

Atac terorist cu cuțitul în Tel Aviv / Patru răniți cu răni moderate și ușoare / Atacatorul a fost eliminat / Teroristul, marocan, aparent cetățean american

G4Media acum 4 ore
Un atac cu cuțitul s-a desfășurat în această seară, marți, în două locații de pe străzile Nahalat Binyamin și Kalisher din Tel Aviv, relatează animanews.info Abdelaziz Kaddi, în vârstă de 29 de ani, teroristul care a comis atacul, este de origine ma

Marea Neagră ar trebui să se numească „Marea Rusă”, susține un deputat rus. Propunere după modelul lui Trump

HotNews acum 8 ore
Un deputat comunist rus, Denis Bulanov, a propus marţi ca Marea Neagră să se numească „Marea Rusă”, aşa cum şi noul preşedinte american Donald Trump a cerut în discursul său de învestire ca numele Golfului Mexicului să fie schimbat în „Golful Americ

Emil Hurezeanu, după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă: Nu cred că trebuie să avem temeri

G4Media acum 5 ore
Șeful diplomației române, Emil Hurezeanu, afirmă că nu trebuie să avem “temeri” după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă iar România trebuie să se comporte “normal” în această relație, în condițiile în care interesul vital al țării noastre este

Crin Antonescu a fost validat de PSD la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 11 ore
Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat, marţi, că în şedinţa Consiliului Naţional Politic a fost validată candidatura lui Crin Antonescu, din partea coaliţiei de guvernare, conform digi24.ro. Un vot final, în Congresul extraordinar al partidu

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/8°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/8°
vin.

1°/9°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

4°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-0°/5°
vin.

3°/5°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/4°
joi

1°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

2°/9°