Spectacolul „A fi sau ce va fi... “, producţie a Teatrului Metropolis din Bucureşti, este o felie de divertisment fără umor, unsă cu limbaj pseudoelevat şi „caterincă“. Din orice parte muşti, tot nu-ţi place, chiar dacă bucătarul şi chelnerii sunt, uneori, destul de simpatici. Regizorul şi actorii bat pasul pe loc, cu un picior în capcana dramatizării facile pe care au ales-o.

Metropolis şi-a făcut un program solid din teatrul pentru marele public. Într-o perioadă aridă cultural, în care concurenţa a închis stagiunea, instituţia şi-a „clonat" sala, teleportând-o tocmai în parcul „Alexandru Ioan Cuza" din cartierul Titan.

Într‑un cort montat pe malul lacului, lângă o terasă cochetă, la care poţi să-ţi adăposteşti setea, se joacă teatru, cu intrare plătită şi tot tacâmul: locuri pe bănci din lemn, aer condiţionat, reflectoare, scenografie, amplificare a sunetului. O idee excelentă, care ia din traficul pietonal şi duce teatrul în mijlocul publicului său.

Sala s-a umplut, la o reprezentaţie dintr-o seară de vineri. Evident, sunt şi probleme în spaţiul de împrumut. În timpul spectacolului se aud copiii care se joacă pe afară, motocicletele ambalate de pe bulevard, sirenele care latră şi câinii care imită ambulanţele.

Antifonarea suferă. Acustica îi calcă pe urme. Pe scenă, paşii actorilor se aud ca pe o platformă industrială. În ultimele 30 de minute, aerul condiţionat a fost oprit, iar artiştii şi spectatorii au început să transpire instantaneu.

Dar sunt inexactităţi care pot fi trecute uşor cu vederea. Organizatorii s-au străduit să creeze condiţii bune, atât pentru actori, cât şi pentru spectatori, şi au reuşit.

Ceea ce nu poţi trece cu vederea este miza mult prea mică a acestui spectacol care face compromis după compromis, fără să-i ceară nimeni asta, imitând standardele de „calitate" ale tabloidelor şi ale televiziunilor. @N