Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iolanda Cătinean a trecut de la motociclism la meseria de logoped

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 20 iulie 2010 ·

Pe Iolanda Cătinean am întâlnit-o la Gurghiu în “Tabăra de Vară” de la Colegiul Silvic. Organizată în perioada 12-25 iulie de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş împreună cu Asociaţia “Children’s High Level Group” tabăra ne-a oferit ocazia de a sta de vorbă cu femeia care a trecut prin toate nivelele sistemului de educaţie în ultimi 17 ani.

Reporter: Cine sunteţi pentru cititorii noştri care nu vă cunosc?

Iolanda Cătinean: Mă numesc Iolanda Cătinean, lucrez ca profesor logoped

la Gimnaziul “Europa” din Târgu-Mureş şi sunt coordonator naţional al Programului Strategia Naţională de Acţiune Comunitară din partea Asociaţiei “Children’s High Level Group”.

Rep.: Care a fost cea mai grea slujbă pe care a-ţi avut-o?

I.C.: Niciuna dintre funcţiile pe care le-am îndeplinit nu mi s-au părut grele. Am avut multe de învăţat la Minister, care este o experienţă unică. Munca din minister presupune o foarte bună cunoaştere a legislaţiei, presupune să ai idei, a face amendamente la anumite legi care urmează a fi propuse fie care sunt deja în vigoare. Mie mi-a plăcut foarte mult să fiu profesor la catedră, pentru că am muncit o perioadă ca învăţătoare, apoi profesor de pedagogie şi am găsit multe satisfacţii.

Rep.: Ce faceţi la Gurghiu?

I.C.: Aici conduc o Tabără de Vară care se adresează copiilor cu dizabilităţi, probleme sociale şi în general copii la care apare nevoia de integrare socială. Aici avem copii voluntari care participă şi copii beneficiari. Copiii voluntari lucrează cu copiii beneficiari este o muncă de socializare şi de acceptare în care practic voluntarilor le revine întreaga sarcină. Avem anul acesta în tabără 16 voluntari de la un liceu de prestigiu de fete din Londra, 11 elevi voluntari din judeţul Mureş şi am invitat şi cinci elevi voluntari din judeţul Botoşani proveniţi din familii care au rămas fără locuinţe în

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°