* luna aceasta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a admis propunerea de începere a urmăririi penale faţă de Cristian Cosmin Mihai (22 ani) pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism
* fiul lui Mihai Dănuţ este bănuit că ar fi ajutat o tânără de 19 ani să plece şi să locuiască în Spania, unde, în schimbul unor sume de bani, aceasta ar fi făcut sex cu diferiţi bărbaţi * fata ar fi trimis apoi banii în ţară, către fiul afaceristului * Mihai Dănuţ spune că întreaga poveste este o aberaţie şi o idioţenie, că nu e nimic adevărat şi că i se pare cel puţin ciudat modul în care au acţionat Poliţia şi Parchetul
Lovitură grea pentru omul de afaceri brăilean Mihai Dănuţ. Fiul cel mare al acestuia, Cristian Cosmin (22 de ani), este cercetat penal pentru proxenetism. Cazul a fost prezentat în ediţia de ieri a cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", iar informaţia că suspectul este fiul lui Mihai Dănuţ ne-a fost furnizată de cititorii site-ului obiectivbr.ro şi a fost confirmată de poliţie.
Concret, Cristian Cosmin este bănuit că în perioada februarie - mai 2010, i-ar fi facilitat unei tinere, Andreea Daniela Cristea, în vârstă de 19 ani, plecarea şi şederea în Spania, unde, în schimbul unor sume de bani, aceasta ar fi întreţinut raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi. Banii obtinuţi astfel erau trimişi în ţară, prin transfer electronic bancar şi ridicaţi de fiul afaceristului. Activitatea celor doi tineri a fost documentată de judiciariştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Brăila. La data de 14 iulie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a admis propunerea de începere a urmăririi penale faţă de Cristian Cosmin Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 329 din Codul Penal. Nici tânăra de 19 ani nu a scăpat de urmărirea penală, ea fiind cercetată pentru infracţiunea de prostituţie. Instanţa a