Oamenii sunt nevoiți să-și desfășoare activitatea la temperaturi extreme, care ajung și la 38 de grade Celsius. Răcoritoarele și pauzele mai dese sunt câteva dintre armele folosite de lucrători, împotriva căldurii.
Canicula instalată în Severin le face viața grea muncitorilor de pe șantierele orașului. Fie că lucrează la infrastructura locală sau la mici construcții private, muncitorii au parte de efort fizic la o temperatură care depășește 36 de grade Celsius. Aceștia sunt nevoiți să petreacă opt ore pe zi în plin soare, însă spun că nu au de ales.
„E foarte greu, ne omoară căldura asta. Încercăm să ne ferim cât putem, ne mai tragem la umbră, consumăm multă apă rece și luăm pauze mai dese, mai ales la prânz, când soarele arde cel mai tare. Asta este, pentru asta am fost angajați, suntem plătiți și trebuie să ne descurcăm”, ne-a spus Ionel Jean, un muncitor aflat în pauză de hidratare.
„N-ai ce să faci, decât să-ți faci treaba, indiferent de vreme. Ne mai ajută răcoritoarele astea, că altfel ne-am usca aici”, spune și Grigore Danciu, un alt lucrător, în vârstă de 38 de ani.