Din numeroase încercări de a afla ca jurnalist ce se petrece în ţară în economia reală, fie în ferme pomicole, pe tarla la marginea unor loturi experimentale din industria cerealieră mare, fie într-o fabrică din industria constructoare de maşini agricole şi forestiere, sau în companii din industria chimică, în laboratoarele curentului electric, în discuţii cu manageri ce se constituie tot mai des în asociaţii profesionale, la birouri înainte de operativa de dimineaţă pentru cei din petrol şi gaz, dar şi în discuţiile cu universitari implicaţi în fenomenul bancar, în asigurări, pe Bursă, în managementul unor multinaţionale sau societăţi autohtone, am descoperit, vorba lui Eduardo Galeano, „Venele de foc ale Americii Latine”, deci am descoperit venele şi arterele de foc ale realităţii ardelene. Acţionari, proprietari, manageri, profesionişti recunoscuţi drept lideri, investitori străini, expaţi veniţi aici să conducă companii de anvergură sau decidenţi autohtoni, universitari, maturi în economia profundă, singurii care înfruntă criza. Ei plătesc de fapt costurile crizei economice, nu mă refer la partea ei socială. Sunt în realitate cei mai mari contribuabili, disciplinaţii plătitori la marele ANAF. Că de IMM-uri au avut grijă guvernanţii…
Mulţi sunt invizibili. Vor să rămână aşa. Serioşi, temeinici, hotărâţi, ştiu că ţării îi este greu, ştiu că angajaţilor lor le e greu, ştiu că economia se bizuie pe ei. Şi au soluţii. Din păcate, exprimate doar în privat. Particular.
Decizii mari. Reforma statului. Tocmai ei nu au fost chemaţi să li se ceară sfatul. Ne afundăm în datorii şi luăm miliarde de euro. Tocmai lor nu le dăm niciun ban. Fondurile europene sunt destinate economiei reale. Tocmai lor le creăm, prin unităţi de implementare conduse iresponsabil, probleme şi schimbăm regulile în timpul depunerii proiectelor. Aşa, ca să risipim o altă şansă i
