Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatul Prefecturii Alba, Nicolae Puiuleţ, acuzat de corupţie riscă închisoarea între doi şi 10 ani

Publicat in Adevarul, marți 20 iulie 2010 ·

Nicolae Puiuleţ şi soţia acestuia, Miorica Puiuleţ, vor fi judecaţi de Tribunalul Alba. Cei doi sunt acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă. Primul termen al dosarului va fi în 2 august 2010.

Soţii Puiuleţ sunt acuzaţi că au cerut şi primit de la trei persoane suma de 41.400 de lei pentru a le intermedia obţinerea a două locuri de muncă în cadrul serviciului de Ambulanţă Alba şi a unei pensii de invaliditate.

Întâlniri cu denunţătorii

Banii au fost primiţi de inculpaţi în perioada august-septembrie 2009, precum şi în data de 14 iunie 2010 când, cei doi soţi Puiuleţ, au fost surprinşi în flagrant în momentul în care au primit suma de 5.000 de lei de la un denunţător. Inculpaţii i-au lăsat pe denunţători să creadă că au influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Serviciului de Ambulanţă Alba-Iulia şi asupra Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Alba.

„Întâlnirile dintre inculpaţi şi denunţători se realizau în diferite zone ale oraşului Alba Iulia, la diverite intervale de timp, ocazie cu care inculpatul Puiuleţ Nicolae prezenta stadiul «rezolvării», motivele pentru care până în acel moment nu a fost posibilă soluţionarea, respectiv faptul că funcţionarii cu care pretindeau că «au aranjat» sunt plecaţi din localitate ori sunt ocupaţi. De fiecare dată dădeau asigurări că problema se rezolvă, iar banii care mai sunt necesari a fi daţi sunt tocmai pentru a urgenta şi rezolva problema“, se afirmă în rechizitoriul procurorilor.

A cerut returnarea banilor

Într-unul din cazurile concrete, denunţătorul a solicitat returnarea banilor plătiţi pe motiv că şi-a găsit alt loc de muncă şi a aşteptat prea mult rezolvarea angajării în postul de şofer la Ambulanţă.

„Inculpatul Puiuleţ Nicolae a solicitat denunţătorului să-i găsească o altă persoană interesată pentru postul de conducăto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°