Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga anti-CFR Cluj

Publicat in Romania Libera, marți 20 iulie 2010 ·

Şapte trofee în trei sezoane, dintre care ultimele trei într-un singur an, sunt performanţele echipei CFR Cluj, care nu i-a adus nici pe departe respectul şi laudele, probabil, aşteptate. Dacă spre sfârşitul sezonul trecut patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, s-a luat de clujeni pe unde a putut, după câştigarea celei de-a doua supercupe consecutive CFR a intrat în gura managerului Unirii Urziceni, Mihai Stoica. Mai mult decât atât, formaţiile din Bucureşti, obişnuite cu marile performanţe în trecut, s-au săturat de invincibilitatea clujenilor şi au trecut de partea celor care îi contestă. Preşedintele feroviarilor, Iuliu Mureşan, a ţinut să le răspundă, în acelaşi timp, atât lui Mihai Stoica, dar şi celorlalţi inamici din Liga I. „Îi înţeleg pe toţi cei care ne critică, pentru atunci când îi baţi pe oriunde îi prinzi e normal să comenteze. Niciodată nu o să dea din gură cei care câştigă, ci doar cei care pierd. Suntem invidiaţi de către toată lumea pentru că suntem mai tari şi mai buni decât toţi, iar învinşii noştri nu ştiu să piardă. Trebuie să învăţăm să ne comportăm civilizat, iar anumiţi oameni trebuie să părăsească acest sport, pentru că aşa nu se mai poate", spus preşedintele CFR-ului.

Felicitări de la „Arpi"

Până nu demult, clujenii se lăudau că au relaţii foarte bune cu majoritatea echipelor de primă ligă. Strângerile de mână ale lui Mureşan cu Cristi Borcea, Gigi Becali sau Mihai Stoica au rămas, însă, doar o frumoasă amintire. „În fotbal nu există relaţii de amiciţie pentru că astfel de relaţii nu duc la nimic bun, se întâmplă doar lucruri rele. Noi nu suntem prieteni cu nimeni din fotbalul românesc şi nici nu vrem să fim vreodată", a mai spus oficialul CFR-ului, cel care a stat la telefon, pe toată durata meciului cu Urziceniul, cu patronul Arpad Paszkany. De altfel, chiar înaintea de festivitatea de premiere, „Arpi" l-a felicitat,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum o ora
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum o ora
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum o ora
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 12 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 12 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 9 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 11 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Zeci de mii de oameni sărbătoresc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Mediafax acum 11 ore
„Este o zi norocoasă pentru care noi, germanii, suntem recunoscători şi astăzi", a declarat cancelarul Olaf Scholz, amintind de momentul istoric din 1989 când Zidul care se întindea pe 156,4 kilometri prin inima Berlinului a fost în sfârşit deschis.

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 10 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 10 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°