A mai publicat romanele Omuleţul roşu (2004), Zogru (2006), Lizoanca la 11 ani (2009), precum şi numerose povestiri, între care şi recentul volum Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti, un puzzle narativ.

Unele dintre scrierile sale au fost traduse sau se află în curs de traducere în bulgară, franceză, spaniolă, italiană, maghiară.

Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2008), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (2006), Premiul revistei Convorbiri literare (2006), Medalia de Aur a Schitului Darvari pentru merite literare (2008) ş.a.

Ţinuse acest bilet ani în şir, într-o casetă metalică, cumpărată cândva cu bomboane, o cutie ovală, cu două cununiţe de trandafiri pictate pe capac. Multă vreme îl păstrase ca să-l arate prietenilor, cu orgoliul posesorului de bunătăţi, gândindu-se la el ca la cea mai mare valoare trecută, prezentă şi viitoare. În perioada liceului avea câţiva prieteni care veneau duminicile pe la el şi care îl întrebau, aşa cum se întrebă despre animalele de companie, „Ce-ţi mai face Clintonul? Îl mai ai? Nu s-a şters pixul?“.

Se decolorase el puţin, dar era acolo, la fel de impresionant şi de viu ca în ziua de iulie. Apoi, pe măsură ce timpul se dezbrăca de amintiri, petecul de hârtie căzu şi el sub geana lânoasă a uitării.

Dar chiar şi-acolo, într-o minusculă capsulă, mai păstrează încă tăria celui mai teribil timp.

Pe la sfârşitul clasei a şasea era deja cineva. În foşnetul luminos al anilor 90, se vede, încă, plutind nimbat peste Piaţa Universităţii. Luase un premiu internaţional, iar lumea începuse să-l cheme pe la tot felul de întruniri selecte, aniversări, comemorări şi chiar la prezentări de modă, unde cânta la flaut ca un maestru. Însă de departe evenimentul cel mai important a fost întâlnirea cu Bill Clinton.

El şi-o studentă premiată pentru un soft deştept au fost aleşi să