Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancherii profită de pe urma reformei din SUA

Publicat in Adevarul, marți 20 iulie 2010 ·

După ce au cheltuit milioane de dolari pentru a împiedica reforma, băncile au găsit acum modalităţi de a câştiga din aceasta. Proiectul de reformă a fost supus votului Senatului săptămâna trecută, trecând cu 60 de voturi pentru şi 39 împotrivă.

Noua legislaţie financiară va fi semnată astăzi de preşedintele Barack Obama, după ce camera superioară a Congresului a trimis-o acestuia spre promulgare, informează Reuters.

Încercând să evite repetarea situţiilor în care instituţiile de creditare au fost salvate cu fonduri publice, măsurile introduse vor garanta Guvernului mai mult control asupra băncilor şi a produselor financiare, oferind agenţiilor de reglementare putere de constrângere a activităţii marilor creditori. Autoritatea acestora se va extinde până la confiscarea şi lichidarea unei companii, dacă falimentul acesteia ameninţă economia naţională.

CINE PIERDE

Astfel, băncile vor fi obligate să păstreze capital separat în eventualitatea izbucnirii unei noi crize, situaţie în care pierderile nu vor mai fi suportate de contribuabili, ci de acţionari. Tot în acest sens va fi creat şi un birou de protecţie a consumatorilor, aflat în subordinea Rezervei Federale, aceasta urmând să devină principalul agent de reglementare a sectorului financiar.

Deşi multe dintre prevederile iniţiale au fost înlăturate, Obama este încrezător în eficacitatea revizurii, declarând că ea va proteja cetăţenii de „criza care a dus la pierderea a opt milioane de locuri de muncă".

Pe termen scurt, noile măsuri ar putea duce la scăderea profiturilor instituţiilor de creditare cu până la 11%. Pe termen lung însă, bancherii vor transfera pierderile asupra clienţilor prin taxe mai mari.

SOLUŢII PENTRU FIECARE MODIFICARE

De la anunţarea noilor reguli, mai multe bănci americane, printre care Regions Financial of Alabama şi Fifth Third of Ohio, au apl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 2 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 7 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 8 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 4 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°