Printre budanele uriaşe din stejar de 10.000 de litri, domnul Domnaru, deşi robust, pare un omuleţ pierdut într-o lume a titanilor. E răcoare, iar de jur împrejur miroase a vin şi a lemn. Sursa: Andreea Dogar
Înaintăm printre şirurile de butoaie ordonate la linie, trecem de o uşă masivă şi urcăm pe nişte scări metalice. Sus este o altă încăpere în care se odihneşte vinul, de data aceasta chardonnay în butoaie mici de 200 de litri.
„Butoaiele sunt arse pe pe interior cu flăcări ca să elimine taninii amari din lemnul de stejar şi ca să îi lase doar pe cei dulci. Ei oferă vinului un buchet de arome ce te duce cu gândul către mirodeniile exotice: scoţişoară, piper”, spune Dan Domnaru, ghid turistic şi coordonator relaţii publice la podgoriile Murfatlar.
Butoaiele se folosesc maximum trei ani pentru că apoi vinul nu mai are ce să extragă din acel lemn, explică el.
La vie: „Odată mi-a sărit o vulpe în cale”
Deşi vizita în cramă este momentul culminant al turului podgoriilor, plimbarea prin vie, pe drumurile prăfuite, este plină de farmec. „În fiecare zi văd câte un fazan, uneori cu familia. Odată mi-a sărit o vulpe în cale”, povesteşte Domnaru. Printre butucii de viţă de vie mişună prepeliţe cu pui, hârciogi, iepuri, coţofene şi popândăi.
La restaurantul rustic al podgoriei se ajunge pe un drum printre vii de vreo doi kilometri. Aşezat pe un platou înalt, intim, cu multă verdeaţă, restaurantul nu se vede din stradă, iar zgomotul maşinilor de la şosea nu ajunge până la el. Podeaua localului e făcută din lemn de doage de la butoaiele vechi.
De obicei, turiştii vin la podgorie în grupuri organizate: anunţă dinainte şi cer un anumit meniu, spune ghidul. Se fac şi vizite individuale, însă dacă astfel de turişti vor să ia masa la restaurant nu vor găsi toate preparatele din meniu, ci doar feluri d
