Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Portret/ Anca Elena Enea: „Ofer din inimă cântecul popular“

Publicat in Adevarul, marți 20 iulie 2010 ·

Are 18 ani şi cântă la pian şi vioară. A absolvit Artele la Suceava, iar acum îşi doreşte ca prin talentul său să ducă mai departe valorile poporului român.

Pasiunea pentru cântul popular există în familia Ancăi de generaţii. „Cred că talentul e o trăsătură de familie întrucât străbunicul meu a fost lăutar. Mi-a dăruit vioara lui, veche de peste 100 de ani“, spune artista onorată de moştenirea ce i-a fost lăsată. Anca speră să poată da mai departe copiilor săi obiectul de preţ. Totul a început la vârsta de şapte ani. Odată cu literele, Anca a învăţat să cânte la pian fiind fascinată de jocul din mâini al actualului ei profesor, Marcel Dupu. „Stând în cercul de prieteni al părinţilor mei, l-am observat pe domnul profesor când cânta la pian. Mi-am exprimat dorinţa de a învăţa şi eu să cânt la acest instrument şi, astfel, am început să învăţ pianul încă de când aveam şapte ani“, a dezvăluit Anca.

Cântă şi la pian

Începutul a fost greu, şi nu o singură dată a dorit să renunţe, însă încrederea şi sprijinul părinţilor au ajutat-o pe Anca să devină o expertă pe clape. Tot influenţată de profesorul ei, botoşăneanca a început să cânte şi la vioară. „Aveam 10 ani, iar domnul profesor mi-a dat de înţeles că avea nevoie de cineva care să cânte la vioară. Aşa am început să studiez al doilea instrument, evoluând zi de zi alături de Orchestra «Mugurelul»“, a completat artista.

Fără părinţi şi fără ajutorul profesorului ei, Anca susţine că nu ar fi ajuns atât de departe în muzică. Colegii şi prietenii au fost, de asemenea, tot timpul alături de ea, numărându-se printre fanii săi.

„Este o tânără care are parte de sprijinul familiei în tot ceea ce face şi cred că datorită acestui lucru şi a perseverenţei în muzică, Anca are şanse mari să ajungă un artist cu care românii se vor putea mândri. Iubeşte foarte mult tradiţiile şi asta spune mult desp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum 2 ore
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 4 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 46 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°