„Raport inacceptabil", „expresii mult prea tari, care au ajuns în toate Cancelariile" din cauza schilodirii Legii ANI, un „incident" ai cărui vinovaţi sunt, de fapt, doar Senatul şi Curtea Constituţională şi pentru care România nu trebuia să fie descrisă în termeni atât de duri.
Acestea au fost concluziile preşedintelui Traian Băsescu în privinţa raportului Comisiei Europene, prezentat în cadrul unei conferinţe de presă la Cotroceni.
Citeşte şi:
Decizie fermă a Curţii Constituţionale: Legea ANI rămâne neconstituţională
Deşi la început preşedintele a spus că raportul reprezintă o evaluare corectă a realităţilor tehnice din ţară, el a afirmat apoi că documentul conţine acuzaţii grave şi nedrepte, potrivit cărora România şi-ar fi încălcat angajamentele asumate la aderare. „Vom face noi un raport în care să explicăm progresele şi insuccesele instituţiilor României, pe care îl vom transmite fiecărui stat membru şi Comisiei Europene", a anunţat ieri şeful statului.
Băsescu a mai spus că îi va chema pe senatori şi pe deputaţi în sesiune extraordinară în prima jumătate a lunii august pentru a discuta cu prioritate Legea ANI, precum şi legea „micii reforme" în justiţie. „Dacă Parlamentul ar aproba aceste legi, România ar putea fi ferită de riscurile intrării în spaţiul Schengen", a susţinut Băsescu. Democrat-liberalii, absolviţi de vină Băsescu a făcut trimitere la Opoziţie în momentul în care s-a referit la votul din Senat asupra Legii ANI.
Întrebat însă dacă PDL, care deţine majoritatea parlamentară, nu este responsabil pentru votul din Senat, preşedintele a susţinut că aleşii democrat-liberali au acţionat pentru ca actul normativ să iasă într-o formă îmbunătăţită. „Acum, să caut vinovaţi... Eu nu vorbesc de vinovaţi, ci de Putere şi Opoziţie, care trebuie să urmărească interesul naţional. Dacă PDL nu vota legea, riscul er