Un sibian a fost cel mai probabil devorat de animalele sălbatice. Asta susţin anchetatorii după ce săptămâna trecută, joi, au descoperit aproape de localitatea Motiş un craniu uman.
Oamenii legii din localitatea sibiană Valea Viilor au fost alarmaţi de un sătean care venea de la câmp. Aproape de recolta sa a văzut la un momentdat ceva ciudat. S-a apropiat şi s-a cutremurat.
Craniul unei persoane, fără mandibulă, maxilarul superior şi piramida nazală, zăcea pe terenul agricol. Speriat, omul a dat fuga la postul de poliţie pentru a anunţa grozăvia.
„În urma activităţilor desfăşurate aspectul craniului indică faptul că ar fi fost devorat de animale“, spune Adela Negoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Aşadar, aceasta este principala pistă pe care merg anchetatorii. Aceştia caută în zonă acum să vadă dacă mai există şi alte oseminte, dar până acum, nimic.
Poliţiştii din Viile Sibiului continuă însă anmcheta şi încearcă să afle exact identitatea persoanei, dar şi modul în care a murit. Ce ştiu până în prezent e că decesul persoanei ar fi survenit în urmă cu aproximativ 7 luni, iar pe calota craniului nu au fost observate leziuni.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos: