A primit un premiu special pentru cea mai bună interpretare masculină în rol principal şi se pregăteşte ca în toamnă să joace pe o scenă din Israel.
Georgian Forcoş a început să cocheteze cu lumea teatrului în urmă cu un an, atunci când a participat pentru prima dată la Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni. Şi-a dorit foarte mult să joace într-o piesă de teatru, iar dorinţa i-a fost îndeplinită în momentul în care a interpretat rolul lui Bobcinski din „Revizorul".
„Am căpătat astfel mai multă încredere în mine şi am reuşit să descopăr calităţi pe care nu credeam că le deţin", mărturiseşte tânărul.
Cea mai notabilă perfomanţă lui Georgian a fost înregistrată în urmă cu câteva luni, atunci când a luat un premiu special pentu cea mai bună interpretare masculină în rol principal.
„În cadrul Stagiunii Teatrale din acest an am interpretat rolul personajului Canciano din piesa de teatru 'Bădăranii' după Carlo Goldoni. Am fost foarte fericit în momentul în care am primit această diplomă, însă şi pentru faptul că echipa noastră, din cadrul Colegiului Cuza s-a clasat pe a doua poziţie", mai spune Georgian.
Talentul şi dăruirea lui Georgian Forcoş au fost remarcate şi de regizorul George Năstase care i-a făcut propunerea de a juca în piesa „Titanic Vals" alături de câţiva studenţi la actorie.
„A fost o experienţă deosebit de plăcută şi în acelaşi timp utilă. Prin teatru reuşesc să arăt lumii ceea ce sunt cu adevărat, împărtăşindu-le spectatorilor gândurile şi sentimentele mele. Mă bucur că am fost înzestrat cu un asemenea talent pe care nu voi înceta nicio clipă să-l şlefuiesc", adaugă tânărul.
Acum, se pregăteşte pentru rolul pe care îl va interpreta într-o piesă de teatru scrisă special pentru comemorarea Holocaustului. „Piesa va fi prezentată în toamnă într-o zonă din Transilvania, deocamdată nu s-a stabilit locaţia cu exactitate, u