Tăriceanu şi Boc au irosit sute de milioane de euro din Fondul de Rezervă Bugetară şi din Fondul de Intervenţie aflate la dispoziţia Guvernului, arată un raport de audit al Curţii de Conturi. Constituite ca bani albi pentru zile negre, fondurile puse la dispoziţia Executivului sunt tocate fără discernământ: tichete cadou, construcţii de biserici sau decontări fictive.
Un raport al Curţii de Conturi, de la sfârşitul anului trecut, arată că, din 2007 şi până în prezent, banii din Fondul de Rezervă Bugetară (FRB) şi din Fondul de Intervenţie (FI) au fost tocaţi după bunul plac al premierilor.
Auditorii au constatat că s-a pierdut caracterul iniţial de fond de rezervă, care ar fi trebuit să fie folosit doar la nevoie, în cazul unor evenimente urgente sau neprevăzute. O altă concluzie a raportului a fost aceea că, de cele mai multe ori, banii din fondurile speciale au fost alocaţi după criterii politice.
Fonduri cu dedicaţie
An de an, fondurile speciale aflate la dispoziţia Guvernului au fost suplimentate pentru ca diferite instituţii şi autorităţi să fie finanţate în plus faţă de cât s-a prevăzut prin Legea bugetului de stat.
Dacă în 2007, când Guvernul era condus de Călin Popescu Tăriceanu, creşterea Fondului de Rezervă a fost de 22 de ori faţă de prevederile iniţiale (128 de milioane de lei, echivalentul a 36 de milioane de euro), în 2008, în timpul aceleiaşi guvernări, fondul a crescut de peste 593 de ori, ajungând, de la 6,2 milioane de lei (1,5 milioane de euro), la 3,6 miliarde de lei (900 de milioane de euro). Majorări semnificative a suferit şi Fondul de Intervenţie.
Potrivit Curţii de Conturi, hotărârile de guvern prin care au fost alocate sumele nu au respectat legea. Banii au fost distribuiţi şi prin alte acte normative decât cele prevăzute de lege, respectiv ordonanţe de urgenţă.
Avizul obl