În luna mai, potrivit datelor oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Braşov s-au născut 508 copii, cu 5 mai mulţi faţă de luna precedentă şi cu 50 mai puţini faţă de luna mai 2009. Astfel, rata natalităţii a fost de 10,2 născuţi la mia de locuitori, în creştere cu 0,1 ‰ faţă de luna precedentă. Faţă de mai 2009, rata a fost mai mică cu 1,0 ‰. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, în mai, în judeţ s-au înregistrat 474 de decese, cu 28 mai puţine faţă de luna aprilie 2010 şi cu 18 mai puţine faţă de luna mai a anului precedent. Rata mortalităţii a ajuns la 9,5 la mia de locuitori, mai mică cu 0,4 la mie faţă de cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna mai, potrivit datelor oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Braşov s-au născut 508 copii, cu 5 mai mulţi faţă de luna precedentă şi cu 50 mai puţini faţă de luna mai 2009. Astfel, rata natalităţii a fost de 10,2 născuţi la mia de locuitori, în creştere cu 0,1 ‰ faţă de luna precedentă. Faţă de mai 2009, rata a fost mai mică cu 1,0 ‰. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, în mai, în judeţ s-au înregistrat 474 de decese, cu 28 mai puţine faţă de luna aprilie 2010 şi cu 18 mai puţine faţă de luna mai a anului precedent. Rata mortalităţii a ajuns la 9,5 la mia de locuitori, mai mică cu 0,4 la mie faţă de cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.