Mediul de afaceri este văzut adesea drept unul dintre principalii responsabili pentru unele dintre marile probleme cu care se confruntă societatea modernă: accidentele de mediu şi schimbarea climaterică, inegalităţile, numeroasele probleme de sănătate ori şomajul. Se consideră, adeseori, că mediul de afaceri nu are capacitatea de a aborda problemele sociale, acestea revenind exclusiv sectorului public. În egală măsură, însă, în lumea de afaceri s-a creat o reticenţă nejustificată faţă de pieţele emergente şi comunităţile sărace. Pieţele sărace nu pot deveni profitabile, iar cei săraci nu pot fi nici parteneri de afaceri credibili, nici debitori solvabili; sărăcia nu este o piaţă interesantă; ca un dat, comunităţile sărace trebuie să rămână aşa cum sunt: acesta este mesajul nerostit al strategiilor fondurilor de investiţii, al strategiilor de dezvoltare ale multora dintre multinaţionale şi al politicilor de creditare ale băncilor.

Acestea sunt câteva dintre clişeele legate de felul în care înţelegem astăzi afacerile şi piaţa, prejudecăţi pe care Muhammad Yunus şi Karl Weber le demontează în cartea lor, Dezvoltând afaceri sociale: O nouă formă a capitalismului ce răspunde nevoilor urgente ale umanităţii, apărută la editura PublicAffairs, în luna mai a acestui an.

Ei bine, arată Weber şi Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, succesul neaşteptat al diferitelor modele de antreprenoriat social, apariţia tot mai multor întreprinderi sociale care s-au dovedit competitive şi sustenabile, generând în egală măsură profit şi beneficii sociale, probează contrariul. În condiţiile pieţei libere, atunci când întreprinzătorii şi investitorii se bucură de oportunităţi şi stimulente, mediul de afaceri va avea disponibilitatea şi îşi va putea dezvolta competenţele şi capacitatea de a răspunde anumitor nevoi şi probleme sociale. Nevoile comunităţilor se pot conver