Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Au oare clovnii libido?“

Publicat in Adevarul, marți 20 iulie 2010 ·

Maxim Crocer este pseudonimul unui blogger clujean, descoperit şi debutat în 2008 de Editura Indigo, cu miniromanul „Cavitatea“. După lectura acestui al doilea roman, „amo(u)r“, mi-e tot mai clar că Maxim Crocer nu este un blogger oarecare.

Să ascultăm confesiunea strănepotului unei cocote de lux de altădată:

„Perversiunea mea, dacă putea fi numită astfel în mod similireal, era mai degrabă o strategie de a spinteca elixirul transfigurat al străbunicii Aline cu o lamă fotografică măritoare, tăioasă doar cât să îndepărteze cojile şi resturile pe care trecerea oricărui fel de timp le lasă pe marginea unei vieţi. Era un delict asumat ca un parc de distracţii concentrat într-o singură odaie. Creierul meu fixase o întâlnire de taină cu trupul ei, încercând să fie un intrus performant, cu o intrigă tacită şi acrişor de lascivă, dat fiind că, dincolo de istoria dermei şi a carnaţiei unei femei în general, eu voiam să o posed pe fosta cocotă de lux prin intermediul coconului imaginii ei, ţesut precum în jurul unei cavităţi arhetipale. Matriţa mea colecţiona toate travestiurile presupuse ale cocotei de lux, îndrăznind un tratament farmaceutic de uzură, astfel încât să obţin un «peep show» de tifon erotic fin. Nu neg că demersul meu avea ceva furibund, de parcă aş fi dat pe răzătoare petalele unei flori carnivore sau aş fi strangulat cu mănuşi de dantelă o excrescenţă de femeie. Devenisem manierist, un geograf al jartierei şi al tatuajului, o moaşă a noii naşteri prin imagine mărită a unei femei de odinioară, rubedenie de sânge, de creier şi de nisip. Antidotul meu de uitare era acest zgomot produs de tobe hipnotice, o hemoragie de fotografii în mişcare şi care, eliberându-se de fosta lor viaţă concretă şi ridicându-se la cerul măturat de proiecţii spectrale, puteau să producă inclusiv veneraţie..."

Erotism cu străbunica

Străbunica naratorului este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, liderul AUR: Curtea Supremă a anulat decizia judecătorului curajos din Ploieşti, în timp record! Ruşine! Turul 2 înapoi, cu toţii la vot pe 4 mai!

News.ro acum 6 ore
Liderul AUR George Simion spune că este o ruşine decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins definitiv cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia

SuperLiga: Oțelul a făcut spectacol pe terenul lui Sepsi. Laszlo Balint, a cincea victorie consecutivă fără gol primit

HotNews acum o ora
Oțelul Galați s-a impus pe terenul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-0, într-un meci disputat, vineri, în etapa a șasea a play-out-ului din SuperLiga. Sepsi Sfântu Gheorghe – Oțelul Galați 0-3, în etapa #6 din play-out Oțelul a deschis scorul în

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 4 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 51 minute
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 2 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Omagiile aduse de credincioşi Papei Francisc s-au încheiat / Sicriul urmează să fie sigilat la ora 20:00 în cadrul unei ceremonii private, înainte de înmormântarea care va avea loc sâmbătă

G4Media acum 2 ore
Omagiile aduse de credincioşi la sicriul deschis în care se află depus trupul neînsufleţit al Papei Francisc în Bazilica Sfântul Petru din Roma s-au încheiat în jurul orei 19.00. (17:00 GMT), relatează AFP, conform Agerpres. De miercuri dimineaţa, a

Peste șapte ani de închisoare pentru fostul congresmen George Santos. „Ați fost ales cu cuvintele dumneavoastră, majoritatea fiind minciuni”

HotNews acum o ora
George Santos, fost membru al Camerei Reprezentanților din SUA, care a fost exclus din Congres după un mandat scurt și marcat de scandaluri, a fost condamnat de un judecător federal la peste șapte ani de închisoare, vineri, pentru fraudă și furt de

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/26°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/27°
sâm.

9°/18°
dum.

5°/15°
lun.

5°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

9°/24°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/24°
sâm.

9°/22°
dum.

9°/14°
lun.

5°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/17°
lun.

10°/19°